La 80 de ani, Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, urmăreşte cu atenţie fenomenul sportiv. Fostul şef al statului ne-a dezvăluit ce echipă şi-ar fi dorit să câştige Mondialul şi în ce fază a competiţiei ar fi ajuns România dacă ar fi fost prezentă la acest turneu. Iliescu a taxat, printre altele, comportamentul neechilibrat al lui Adrian Mutu.
Libertatea:Domnule preşedinte, care e echipa dumneavoastră favorită la Campionatul Mondial?
Ion Iliescu: A fost Brazilia. Se prezenta cu şanse mari de a câştiga competiţia, dar a capotat în faţa Olandei. Germania arată ca o echipă solidă, care poate produce surpriza, spaniolii au o tehnică deosebită şi au arta paselor scurte. Acestea sunt pretendentele la titlu...
Aveţi vreun jucător preferat la acest Mondial?
Cristiano Ronaldo e un jucător de talie mondială, dar a fost anihilat de toate echipele. Nu a reuşit lucruri măreţe. Până la urmă, tactica echipelor a prevalat, la această Cupă Mondială, în faţa vedetelor.
România s-ar fi descurcat la această competiţie?
Poate că e bine că nu am fost prezenţi acolo. Aveam soarta Franţei! E o mare dezamăgire că stăm acasă şi ne uităm la televizor. Am avut generaţii succesive de talente, dar acum ne lipseşte ceva. A slăbit baza sportului nostru. La nivel şcolar, studenţesc şi muncitoresc era o bază de recrutare mult mai mare şi aici suntem deficitari în acest moment.
Dacă se califică echipa naţională la Mondial, vă duceaţi la competiţia din Africa de Sud?
Nu ştiu dacă prezenţa mea acolo era necesară. Poate dacă se juca un meci mai important, o semifinală, o finală... M-am dus cu plăcere, în schimb, la Olimpiada de la Atena. Am avut atunci şi nişte sportivi extraordinari la scrimă, canotaj şi gimnastică.
Cum vedeţi numirea lui Răzvan Lucescu ca antrenor al echipei naţionale?
Potrivită. E u