A face rost presupune: a împrumuta, a ciubucări, a vinde diverse, de la ţoale la veselă (lucruri căpătate sau lăsate spre păstrare şi nerevendicate, primite cadou la vreo nuntă, onomastică etc.), a învîrti mici afaceri, de cele mai multe ori prin indermediere, a desfăşura activităţi ilicite încadrabile la mici escrocherii, a face diverse comisioane şi uneori a munci cu ora, dar mai rar. Mai înseamnă a fi acolo cînd alţii fac tranzacţii, a fi în relaţii bune cu cei care le controlează, a performa un soi de lobby primitiv pe lîngă aceşti oameni, a vinde ponturi fără a te implica în acţiunea cu pricina. Uneori camăta mică e o sursă de a face rost.

A face rost e un efort asiduu susţinut. Individului de acest tip nu i se oferă niciodată, dar se pare că e într-o relaţie de complementaritate cu cei care au, cu societatea în ansamblu. Ostap Bender e prin excelenţă figura celui care face rost.

În acest strat social nu atît de marginal pe cît s-ar crede, a face rost e mai apreciat decît un salariu constant. Cel care face rost are conexiuni, e atent la imaginea lui şi prin urmare invidiat de cum arată, are timp berechet, e tipul de consumator al localurilor desuete, dar nu decrepite (zise ca „cele de pe vremea lui Ceaşcă“), are gusturi alese chiar şi cînd nu are bani. E băiatu’ cu rol secund, tipul din background, dar nu din culise, cea mai mare realizare a lui e să devină mîna dreaptă din teren a unui îmbogăţit de talie medie.

Cine face rost are un statut mai înalt decît cine se descurcă. E mai mult decît atît. E arta de a face bani fără să faci nimic, ştiinţa de a-ţi ascunde profilul (pe care nici o corporaţie nu-l ia în seamă), talentul de a trăi pe muchia lui de pe azi-pe mîine, supravieţuitorul prin definiţie.

Dacă a face rost te învesteşte în grad de sergent, descurcatul te duce doar pînă la caporal. La primul conta într-o anumită masură stilu