Traficul de droguri din Statele Unite generează câştiguri anuale de 63 de miliarde de dolari, a afirmat ministrul mexican al securităţii publice, relatează AFP. Preţul unui kilogramul de cocaină este de 50 de ori mai mare în SUA şi Europa decât în Columbia sau Mexic, a spus Genaro García Luna, la Forumul internaţional privitor la insecuritate din Ciudad Juarez.
"Costul unui kilogram de cocaină într-o ţară de genul Columbia sau Mexic este 2.198 dolari, dar în oraşele din SUA sau Europa el ajunge la 97.400 de dolari", a explicat el.
" Fără piaţă, nu ar fi nici trafic de droguri, nici violenţă, dar, dacă există cerere, atunci există şi ofertă ", a spus el, aluzie la SUA, principalul client mondial al celor " 845 tone de cocaină produse pe an ", provenind exclusiv din America Latină.
În Mexic, războiul dintre carteluri s-a soldat cu peste 10.000 de morţi de la 1 ianuarie 2008, în pofida desfăşurării a peste 36.000 de militari şi poliţişti în întreaga ţară.
Oferta de cocaină este în scădere în America de Nord, dar consumul drogurilor sintetice creşte, a mai spus ministrul mexican. Această schimbare afectează şi Mexicul, cu 107 milioane de locuitori, unde consumul de droguri creşte, în timp ce ţara a fost, zeci de ani, doar un culoar de trecere spre SUA, a subliniat el.