Ceea ce au facut americanii anul trecut cu firmele si indivizii, cand au ridicat hazardul moral la rang de principiu, sunt pe cale sa repete europenii la nivelul statelor. Hazardul moral este un principiu in teoria economica care spune ca un actor X va tinde sa isi asume riscuri din ce in ce mai mari atunci cand cineva sau ceva il izoleaza de consecintele faptelor sale. Cu alte cuvinte, daca nu raspunzi pentru greselile tale, vei risca din ce in ce mai mult, comitand greseli chiar mai mari. Hazardul moral este cosmarul economistilor, pentru ca sistemele economice devin cu totul instabile atunci cand oamenii sunt incurajati sa riste.

Interventia fara precedent a statelor pentru a salva bancile a dus la crearea unor stimulente perverse pentru viitor: bancile care au riscat foarte multe inainte de criza s-au vazut salvate din banii celor care nu au riscat. Pentru viitor, bancherii vor invata ca pot risca foarte mult, in final se pot alege doar cu reglementari enervante din partea statului si cu indignarea neputincioasa a opiniei publice atunci cand aude de bonusurile pe care le incaseaza. Dar bancherii sunt doar varful aisbergului, sunt nepopulari si usor de atacat. De fapt, interventia statelor (mai ales a celui american) a raspandit hazardul moral in toata societatea. Cei care s-au aruncat la un credit pentru o casa prea mare sunt ajutati de catre stat, din banii tuturor contribuabililor, majoritatea din ei neriscand pentru o casa prea mare. Americanul John care s-a uitat cu jind la casa americanului Michael si se mira de unde are bani sa o cumpere plateste acum indirect pentru casa respectivului. Criza mondiala este discutata in termeni pur economici, iar dezbaterea globala este dominata de economisti. Pentru ei este important ca economia sa reinceapa sa creasca. De fapt, criza economica este o problema etica cel putin la fel de mult pe cat este o problema