Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Va lovi Asteroidul 2013 ET Terra pe 9 martie?

Publicat in Ziua Veche, miercuri 6 martie 2013 ·

Asteroidul recent descoperit 2013 ET va trece pe lângă Pământ, în acest weekend, apropiindu-se la o distanţă de 960.000 de kilometri de Terra, sâmbătă, 9 martie.

Oamenii de ştiinţă au anunţat că nu există niciun pericol ca asteroidul 2013 ET să lovească Pământul, precizând că din nefericire atunci când asteroidul 2013 ET va trece pe lângă Terra, se va afla o distanţă mai mult decât dublă faţă de cea dintre Pământ şi Lună şi, prin urmare, nu va putea fi văzut şi de astronomii amatori. Evenimentul va avea loc la doar câteva zile după ce asteroidul 2013 EC, de 10 metri, s-a apropiat la 370.000 de kilometri de noi, pe 4 martie. Faţă de asteroidul care a vizitat Terra la începutul săptămânii, 2013 ET este de 10 ori mai mare, având dimensiunea unui teren de fotbal.

Proiectul Virtual Telescope din Italia, condus de astrofizicianul Gianluca Masi, va transmite live, pe internet, apropierea asteroidului, văzută prin telescop, începând de vineri, 8 martie, de la ora 21, ora României, accesând linkul de AICI. Astronomii estimează că numărul rocilor spaţiale care trec pe lângă Terra este de peste 1 milion, însă doar 9.700 au fost descoperite până în prezent.

Cercetătorii au identificat şi cartografiat orbitele a 95% din cei 980 de asteroizi din apropierea Terrei, care au peste 1 kilometru şi care ar putea ameninţa planeta noastră, potrivit rtv.net. Niciunul dintre ei nu se va lovi de Pământ în viitorul apropiat.

Asteroidul recent descoperit 2013 ET va trece pe lângă Pământ, în acest weekend, apropiindu-se la o distanţă de 960.000 de kilometri de Terra, sâmbătă, 9 martie.

Oamenii de ştiinţă au anunţat că nu există niciun pericol ca asteroidul 2013 ET să lovească Pământul, precizând că din nefericire atunci când asteroidul 2013 ET va trece pe lângă Terra, se va afla o distanţă mai mult decât dublă faţă de cea dintre Pământ şi Lună şi, prin urmar

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 12 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum 54 minute
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 2 ore
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

21°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°