Când peste jumătate dintre elevii de clasa a XII-a nu sunt în stare să absolve liceul şi când peste două treimi dintre profesorii înscrişi la titularizare pică fără drept de apel, înseamă că bugetul de stat finanţează o gaură neagră, iar societatea şi-a garantat un viitor falimentar.

Singurul lucru bun este că, măcar în acest 2011, avem un acces necenzurat la tabloul performanţelor reale din învăţământul românesc, deopotrivă ale elevilor şi profesorilor.

În plus, avem probe concrete, cifre nu vorbe, că miniştrii Educaţiei de până acum au fost plătiţi degeaba, iar surogatele de reforme pe care le-au iniţiat au reprezentat fie rodul incompetenţei, fie al megalomaniei, fie al unor ţesături de interese în care s-au lăsat prinşi.

Culmea este că mulţi dintre aceşti distinşi "foşti" sunt şi în prezent împinşi în faţă de partidele care i-au promovat odinioară în guvern.

Filosofi, politehnişti, medicinişti, diverşi literaţi ne vorbesc de pe neclintite poziţii de rectori şi de specialişti în educaţie şi dau lecţii de care ei înşişi n-au fost în stare să se ţină la vremea când aveau toată puterea să o facă.

Nici unul nu dă, în schimb, semne că regretă şi că ar simţi o oarece greutate pe suflet în faţa situaţiei pe care ne-o înfăţişează procentele de la bacalaureat şi titularizare, evadarea universităţilor româneşti din clasamentele internaţionale, precaritatea - de la an la an mai mare - a condiţiei de dascăl în această ţară, nepotismul din învăţământul superior şi largul apetit pentru fraudă al multor studenţi şi prea multor universitari.

De altfel, la halul în care a ajuns învăţământul în această ţară n-ar fi deloc exagerată nici înfiinţarea unui tribunal special, care să administreze probe, să judece şi să-i condamne pe toţi creatorii, coordonatorii şi complicii acestui sistem de educaţie.

Sistem care, debil cum a ajuns, ar trebui trat