Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patriarhul Daniel: Cu tristeţe am primit vestea trecerii la cele veşnice a lui Adrian Păunescu

Publicat in Gandul, duminică 7 noiembrie 2010

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel transmite în mesajul său de condoleanţe privind "trecerea la cele veşnice a poetului Adrian Păunescu", că a primit "cu multă tristeţe" această veste.

"Poetul Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în Copăceni, judeţul Bălţi, în Basarabia, în prezent Republica Moldova. După studiile primare, a absolvit Colegiul Naţional «Carol I» din Craiova, apoi a studiat filologia la Universitatea din Bucureşti. Domnul Adrian Păunescu debutează ca poet în anul 1960 şi marchează generaţia sa cu versurile şi activitatea depusă în cadrul «Cenaclului Flacăra», pe care l-a înfiinţat şi l-a condus între anii 1973 şi 1985. În cadrul Cenaclului a încurajat şi promovat o cultură accesibilă tuturor, prezentând lucrările sale şi ale tinerilor din Cenaclu, publicului din întreaga ţară. Activitatea sa a fost deseori văzută de regimul comunist ca nefiind conformă cu linia partidului. Opera sa rămâne însă mărturie a talentului său poetic şi a patriotismului său constant şi convingător", spune în mesajul său Patriarhul, transmis sâmbătă.

PF consemnează şi faptul că după anul 1989, Adrian Păunescu s-a implicat activ în viaţa politică, fiind ales senator de Dolj în anii 1992 şi 2000, iar senator de Hunedoara în anul 2004.

"Familia sa, prietenii şi toţi cei care l-au apreciat şi iubit pe domnul Adrian Păunescu, trăiesc astăzi o durere profundă care nu poate fi alinată decât prin rugăciune sfântă, comemorare pioasă şi multă preţuire a operei sale. În acest ceas de întristare, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos Cel înviat din morţi, să odihnească sufletul robului Său Adrian, în lumina iubirii Sale veşnice, iar Dumneavoastră, Stimată Doamnă, familiei îndoliate şi tuturor celor întristaţi să vă dăruiască mângâiere şi întărire sufletească. Veşnica lui pomenire din neam în neam!", spune Patriarhul, care îşi încheie me

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 33 minute
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

UPDATE - Ebrahim Raisi a murit, anunţă presa de stat iraniană. Elicopterul în care se afla preşedintele a fost găsit complet ars

News.ro acum 51 minute
Presa iraniană a confirmat decesul preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, în vârstă de 63 de ani, şi al ministrului de externe Hossein Amir-Abdollahian, în urma prăbuşirii unui elicopter în provincia muntoasă a ţării, Azerbaidjanul de Est. UPDATE - Te

Oficial: Președintele Iranului a murit în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 34 minute
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi ministrul său de externe, Hossein Amirabdollahian, şi-au pierdut viaţa în prăbuşirea elicopterului care îi transporta, într-o zonă muntoasă şi pe o vreme foarte rece, a declarat luni un oficial iranian, după ce

Alegeri locale Mexic: Nouă persoane au fost ucise în timpul a două atacuri în Chiapas. „Infractorii îi anunţă că nu au dreptul să candideze” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 41 minute
Nouă persoane au murit în timpul a două atacuri asupra unor candidați la alegerile locale din 2 iunie în Chiapas, Mexic, a informat duminică, 19 mai, procuratura din această regiune. Unul dintre cei doi candidaţi a fost rănit în atacurile care au av

Incendiu la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa / Focul se manifesta pe o suprafaţa de peste 400 de metri pătraţi / Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital

News.ro acum 30 minute
Un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital. Pompieri

Noua Caledonie: Emmanuel Macron a convocat consiliul de apărare pentru luni, la ora 19.30

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a convocat săptămâna trecută consiliul de apărare în care s-a decis declararea stării de urgenţă în Noua Caledonie, unde şase persoane şi-au pierdut viaţa în timpul revoltelor, a convocat din nou consiliul

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum 2 ore
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 10 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 9 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Neil Lennon va fi antrenorul echipei Rapid. Dan Şucu: “Mâine ar trebui să semnăm contractul”

News.ro acum 8 ore
Acţionarul principal al FC Rapid, Dan Şucu, a declarat, duminică seară, după meciul de final de sezon, cu FCSB, scor 2-0, că noul antrenor al echipei giuleştene va fi Neil Lennon. Şucu a precizat că Bogdan Lobonţ, care a stat pe banca tehnică în ult

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

15°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°