Chiar daca a fost programata pe data de 2 iulie 2007, inaugurarea sectiei de gastroenterologie din cadrul Spitalului Municipal va avea loc de Zilele Municipiului Pascani. Decizia de a muta data inaugurarii cu o saptamana mai tarziu apartine managerului dr. Costica Panzaru, care a decis ca este mai bine ca evenimentul sa fie organizat in aceeasi perioada cu Zilele Municipiului.
"Compartimentul va fi inaugurat in perioada 6-8 iulie. Referitor la acest aspect, am discutat si cu cei din primarie", a spus dr. Costica Panzaru, managerul Spitalului Municipal. Totodata, managerul a mai precizat ca in aceasta perioada pacientii internati in spital primesc zilnic cate un litru de apa. Acest lucru din cauza temperaturilor ridicate de afara. "Din cauza caniculei am decis sa acordam pacientilor zilnic cate un litru de apa. La fel dam si personalului", a declarat dr. Costica Panzaru. Mentionam ca in prezent majoritatea sectiilor din spital au montate instalatii de aer conditionat.
Chiar daca a fost programata pe data de 2 iulie 2007, inaugurarea sectiei de gastroenterologie din cadrul Spitalului Municipal va avea loc de Zilele Municipiului Pascani. Decizia de a muta data inaugurarii cu o saptamana mai tarziu apartine managerului dr. Costica Panzaru, care a decis ca este mai bine ca evenimentul sa fie organizat in aceeasi perioada cu Zilele Municipiului.
"Compartimentul va fi inaugurat in perioada 6-8 iulie. Referitor la acest aspect, am discutat si cu cei din primarie", a spus dr. Costica Panzaru, managerul Spitalului Municipal. Totodata, managerul a mai precizat ca in aceasta perioada pacientii internati in spital primesc zilnic cate un litru de apa. Acest lucru din cauza temperaturilor ridicate de afara. "Din cauza caniculei am decis sa acordam pacientilor zilnic cate un litru de apa. La fel dam si personalului", a declar