Ieri, divizionara B FC Braşov şi-a încheiat stagiul de pregătire centralizată din Poiană cu un al doilea meci amical. De data aceasta, adversarul a fost Dacia Mioveni, componentă a seriei ardelene a diviziei B. Braşovenii au folosit două formaţii, pentru fiecare repriză câte una. A fost pentru Aurel Şunda ultimul test înaintea plecării în turneul austriac ce va avea loc joi după prânz. Stegarii s-au impus prin golurile marcate de Cristescu, care a scăpat pe contraatac şi de Pintea dintr-un penalty ca urmare a unui fault asupra lui Dedu.
Astăzi, lotul braşovean are zi de odihnă, urmând a se reuni mâine de dimineaţă. Jucătorul Duşan a plecat să rezolve problema cu viza austriacă urmând a face joncţiunea cu stegarii la Arad înainte de a ieşi din ţară.
La încheierea meciului, Aurel Şunda a acordat presei o declaraţie: „În fiecare zi avem teste, nu numai aceste meciuri. Teste în ceea ce priveşte factorii antrenamentului. Au fost două teste în care am văzut şi potenţa în joc, sperăm ca după întoarcerea din turneul austriac să stabilim echipa cu care să atacăm campionatul. Aşteptăm ca toţi jucătorii să-şi arate valoarea în teren. În turneul austriac vom deplasa 26 de jucători. Programul cu meciurile din turneu l-am făcut eu, clubul a asigurat numai condiţiile. Sper ca meciurile să fie de aşa natură încât să ne solicite şi să vedem unde suntem cu pregătirile.” Referitor la problema portarilor, Aurel Ţunda a declarat: „Vis-a-vis de portarul Haisan lucrurile sunt puţin mai complicate, pentru că Vasluiul a solicitat în schimbul lui pe Poverlovici; considerăm că acest schimb nu este echitabil. Mai este varianta Vlas de la Constanţa şi, probabil Iliuciuc, care este jucător liber. Varianta Solomayer a căzut”.
Şi-au stabilit
programul austriac
Organizatorul de competiţii de la FC Braşov, Gabriel Minceoiu, ne-a făcut cunoscut programul turneului