Volumul lui Grigore Cartianu va fi distribuit împreună cu ziarul „Adevărul“ şi suplimentele „Sănătate“ şi „Jocuri“ la preţul de 14,95 lei. „Sfârşitul Ceauşeştilor“ a fost bestsellerul Târgului de Carte Bookfest, încheiat duminică, la Bucureşti. Cartea s-a vândut în 2.130 de exemplare.
Editura Adevărul va veni în sprijinul cititorilor care nu au putut ajunge la târg şi va distribui cartea în 140.000 de exemplare, împreună cu ziarul „Adevărul".
Mai citeşte şi:
Grigore Cartianu îşi lansează mâine cartea „Sfârşitul Ceauşeştilor” la „Librăria Adevărul” din Timişoara
Ultima zi la Bookfest 2010/ „Sfârşitul Ceauşeştilor” s-a vândut în 2.500 de exemplare
Autorul a fost prezent la Bookfest zi de zi, pentru a acorda autografe. La fiecare două ore, invitaţii speciali ai lui Grigore Cartianu, revoluţionari, regizori sau publicişti de marcă au vorbit despre carte şi despre clipele tulburi ale Revoluţiei.
Personalităţi la standul „Adevărul"
Lansarea perpetuă i-a prins la stand pe publiciştii Stelian Tănase, Florin Iaru, George Stanca, Ion Cristoiu, Cătălin Tolontan, Liviu Antonesei şi Radu Paraschivescu. Regizorii Radu Gabrea, Cristian Mungiu şi Radu Muntean, istoricii Adrian Cioroianu, Vladimir Tismăneanu şi Alex Mihai Stoenescu, jurnalistul Radu Moraru şi actorul Ion Caramitru au vorbit şi ei, despre Revoluţia lor.
Cititorii au putut vedea un glonţ însângerat, extras din zidul unităţii militare din Târgovişte, unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu şi au ascultat poveştile adevăraţilor revoluţionari, printre care s-au numărat paraşutistul Dorin Cârlan (unul dintre cei trei componenţi ai plutonului de execuţie) şi ofiţerii în rezervă Ion Ţecu, Ion Mareş şi Ion Mateescu (care i-au păzit pe soţii Ceauşescu la Târgovişte). Generalul Victor Atanasie Stănculescu a fost adus sub escortă de la Jilava, unde se află în det