Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dorina Varghida, viaţa în paşi de dans

Publicat in Adevarul, vineri 14 octombrie 2011 ·

A fost coregraf pentru multe generaţii de copii şi se mândreşte cu o carieră de aproximativ patru decenii în domeniul sportiv.

Din 1972 a fost profesor de educaţie fizică în oraş, iar în 1986 a ajuns la Palatul Copiilor . Primii 10 de ani de activitate au fost doar pe gimnastică sportivă. „Făceam antrenamente pentru Daciada, competiţie care se desfăşura înainte de 1989. Am avut rezultate bune şi foarte mulţi dintre elevi mei s-au evidenţiat atunci. Imediat, după Revoluţie m-am specializat pe dans modern sportiv pentru că nu puteam să renunţ la mişcare“, a povestit Dorina Varghida. Spune că trecerea în acest domeniu s-a făcut relativ uşor pentru că avea deja o experinţă în domeniul sportiv. „Şi acum când lucrez cu copiii, urmez aceeaşi reţetă. O oră dans, o oră gimnastică. Dacă ei nu au ţinută şi prezenţă scenică, degeaba sunt cei mai buni“, a spus femeia.

Sute de premii

Elevii săi, cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani, sunt aşi la dans, lucru care le-a adus sute de premii în palmares. La Palatul Copiilor există 9 grupe pe categorii de vârstă care sunt coordonate de Dorina Varghida. În funcţie de vârstă, dar şi talentul fiecăruia, copiii execută peste 16 stiluri de dans: dans de caracter, dans modern, tematic, fantezie coregrafică, majoretă, aerobic, break dance, dans popular stilizat şi altele. Unul dintre cei mai buni elevi ai săi, Cristian Deacu, 14 ani, a fost selectat pentru a fi balerin la Opera din Paris.„ Este, într-adevăr, un copil talentat. De la vârsta de 5 ani a urmat cursuri de dans şi de gimnastică. Am insistat la părinţii lui să-l transfere la Bucureşti la Liceul de Coregrafie. Au făcut eforturi materiale importante, iar acolo i s-a oferit şansa de a fi selectat să danseze la o instituţie de prestigiu din lume“, a spus Dorina Varghida.

Copiii, pe primul plan

Modestă din fire, profesoara de dans evită să vorbească despre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Visa Waiver, temă mereu actuală: Să avem speranţa ca într-un viitor destul de apropiat să se rezolve

Mediafax acum 20 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver, despre care şeful statului susţine că este foarte important pentru români. „Obiectivul nostr

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 35 minute
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 30 minute
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Marcel Ciolacu salută promovarea Gloriei Buzău în prima ligă: Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, marţi seară, după ce echipa Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, asigurându-şi astfel promovarea, că a fost un sezon greu, ”dar care s-a încheiat en fanfare”. ”Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!”, a

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 4 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum o ora
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 2 ore
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/18°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°