Secretarul general al Alianţei Pentru Sănătate din România afirmă că lipsa banilor îi împiedică pe bolnavi să primească asistenţa medicală de care au absolută nevoie
„Pacientul din România are un acces limitat la consultaţii, iar actul medical a devenit foarte birocratizat. După 5 ale lunii nu mai găseşti laborator de analize paraclinice gratuite. Prin urmare, ele trebuie plătite. La fel şi contribuţia la reţeta compensată care a ajuns să fie substanţială. În aceste condiţii, 30% din bolnavii cronic nu se mai prezintă la cabinetele medicilor de familie pentru a-şi ridica reţetele”, a explicat Vasile Barbu, secretarul general al Alianţei pentru Sănătate din România (APSR). Afirmaţia a fost făcută la o conferinţă desfăşurată astăzi a cărei temă a fost reforma sistemului de sănătate.
Datorii de sute de milioane la distribuitori
Viorel Vasile,, vicepreşedintele APSR, a declarat că datoriile statului către farmacii şi importatorii de medicamente s-au cifrat la 1 martie la 935 de milioane de lei. „Datoriile de care vorbesc au depăşit termenul legal de decontare de 90 sau 120 de zile. 438 de milioane de lei sunt pentru medicamentele din programele naţionale. Alte peste 500 de milioane de lei restanţe vin din reţete neacceptate de Casă pentru că nu au acoperire bugetară – aşa-numitele „reţete de sertar”, a spus Viorel Vasile.
Redevenţe de 50 de ori mai mari
La rândul său, Cosmin Alexandrescu, vicepreşedinte APSR, a declarat că reforma în sistemul de sănătate a creat haos. Până în 1995 cabinetele medicilor de familie plăteau către stat redevenţe mici. „Acum spaţiile au ajuns în administraţia primăriilor, iar primarii pretind medicilor să plătească de 50 de ori mai mult. În noile condiţii, un cabinet ajunge să plătească, în medie, 5.000 de lei pe an redevenţă. Păi acesta este tot câştigul. Din ce mai achită salariul asistentei, reţetele, utilităţile et