Transformarea Eximbank din banca in agentie de garantare, utilizarea CEC pentru plata restantelor autoritatilor locale, simplificarea administrativa si implementarea standardelor de cost- sunt cele cinci propuneri generice rezultate dintr-un studiu pentru identificarea alternativelor de incurajare fiscala a firmelor, prezentat miercuri la un seminar al Bancii Centrale. "Avem niste firme mici care se bat cu autoritati mult mai mari decat ele", a explicat Amalia Fugaru, consilier BNR.
Potrivit unor surse guvernamentale, transformarea Eximbank din banca in agentie de garantare este prevazuta in pachetul de legi asumate de Guvern.
Cele cinci masuri includ la randul lor alte submasuri al caror impact asupra mediului de afaceri ar fi de natura "eliberarii" de poverile fiscale si administrative. Potrivit consilierului BNR Amalia Fugaru, autorul documentului - Cerope - considera ca una dintre masuri ar fi eliminarea exceptarilor fiscale. "Cea mai aspra nefiscalizare este cea din domeniul agriculturii", a declarat Lucian Croitoru, consilierul Guvernatorului BNR. Poate cea mai importanta masura este cea privind simplificarea administrativa.
"In Slovenia, la baza programului de reducere a poverii fiscale stau 4 principii: circulatia informatiilor nu a contribuabililor, cat mai putine reglementari, existenta biroului unic si aplicarea principiului "o data si doar o data"", a explicat Amalia Fugaru. Consiliera BNR a atras insa atentia ca desi avem in Romania un Birou Unic, el ofera mai putine servicii decat cel din Slovenia. "E nevoie de masuri de simplificare administrative, si aici as aminti programul de actiune pentru reducerea poverii administrative cu 25%, care in Romania se va aplica probabil pana in 2014. Desi la Secretariatul General al Guvernului exista un manual standard in acest sens, poate ar fi bine sa se treaca imediat la aplicarea lui.