Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se pot câştiga patru milioane de euro în fotbalul românesc pe timp de criză? Codoban, regele comisionelor în fotbalul românesc

Publicat in Pro Sport, vineri 18 octombrie 2013 ·

La solicitarea Federaţiei Române de Fotbal, Oţelul Galaţi a prezentat actele care arată că la impresarul Ionel Codoban a avut triplu rol în transferul lui Liviu Antal la Vaslui: cel de impresar al jucătorului, reprezentat al Oţelului şi reprezentant al Vasluiului (foto jos: Foto 1, Foto 2).

Administratorul special al clubului, Lucian Ciofoaia a mai prezentat şi chitanţele prin care Codoban şi-a primit comisioanele pentru toţi jucătorii pe care i-a adus sau i-a transferat de la Oţelul încă din anul 2006. Conform acestor acte, impresarul a câştigat în acest timp sume uriaşe din colaborarea cu clubul de la malul Dunării, aproape patru milioane de euro! De exemplu, numai la transferul lui Emil Jula la Energie Cottbus, procuratorul a încasat din partea conducerii de atunci suma de 550 000 de euro (plus TVA), bani care au intrat în contul său în mai multe tranşe întinse pe mai mulţi ani. (vezi facsimil).

Actele conţin şi mai multe greşeli, numele fotbaliştilor fiind redactate eronat. Astfel, dacă nu ştiaţi, pe John Ibeh îl cheamă de fapt Jobu Ibeek, iar pe Sălăgeanu, Sălăjeanu. (vezi facsimil).

Chiar dacă relaţiile dintre clubul Oţelul şi Marius Stan şi impresarul Codoban par a fi de respect reciproc, asta dacă ţinem cont de banii pe care acesta din urmă i-a încasat în urma colaborării cu fosta campioană a României, în afacerile pe care le-a făcut cu Oţelul au existat şi penalităţi. Mari! Este vorba de aproape 220 000 de euro, bani pe care Codoban i-a luat pentru că Oţelul nu a respectat termenele de plată. (vezi facsimil).

În adresa timisă de adminsitratorul special Lucian Ciofoaia către FRF se menţionează că Ionel Codoban a făcut toate aceste „afaceri” cu fostul director general al clubului, Marius Stan.

FOTO 1

FOTO 2

La solicitarea Federaţiei Române de

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului implicat într-un accident

Mediafax acum 17 minute
UPDATE Ce ştim Un elicopter care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost implicat într-un incident, a anunţat duminică agenţia de presă iraniană Tasnim. Elicopterul făcea parte dintr-un convoi de trei elicoptere. Două dintre acest

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 39 minute
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum o ora
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 2 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

News.ro acum 20 minute
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat, duminică, din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiul, după două ore. „Deţinutul Szenderszki

Tenismenul Ilie Năstase o susţine pe Gabriela Firea în competiţia pentru Primăria Capitalei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Tenismenul Ilie Năstase a transmis, duminică într-un mesaj video, că o susţine pe Gabriela Firea pentru un mandat la Primăria Capitalei şi a anunţat că o va vota pe candidata PSD, la alegerile locale din 9 iunie. „Ştiu că se apropie alegerile la Pri

Cine este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A fost ucisă de iubitul ei, într-un apartament din Sibiu

Cancan acum 42 minute
Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș, a avut parte de un sfârșit tragic. A fost ucisă de iubitul ei, într-un apartament din Sibiu, sâmbătă, 18 mai 2024. Nu a mai avut nicio șansă în fața geloziei tânărului de 24 de ani din Sibiu, care s-a năp

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 3 ore
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Hillary Clinton la Sofia: Egalitatea femeilor rămâne problema nerezolvată a secolului 21

News.ro acum 2 ore
Drepturile femeilor rămân problema nerezolvată a secolului 21, cu o nevoie presantă de a sprijini femeile tinere în obţinerea de educaţie şi abilităţi pentru a-şi realiza potenţialul. Acest sentiment a fost exprimat de Hillary Clinton în cadrul unei

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°