Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectura, inundata de procese funciare

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 17 septembrie 2001 ·

Juristii institutiei nu mai fac fata proceselor. 1500 de procese legate de pamint trebuie acoperite de patru oameni. Ei ar trebui sa se prezinte la 50 de procese pe zi. Consilierii juridici ai Prefecturii s-ar putea numi, mai curind, consilieri juridico-funciari. Atit de numeroase sint procesele de ordin funciar pe care le au reprezentantii guvernului in teritoriu, incit juristii se pot prezenta doar la vreo 10% dintre ele, la o buna parte neavind vreme nici sa alcatuiasca intimpinarea prevazuta de lege. In momentul actual, Prefectura are pe rol 1.500 de cauze si doar patru juristi in schema de personal. Unul dintre acestia, Mihai Grigoriu, este arestat, astfel incit fiecare dintre ceilalti trei functionari trebuie sa gestioneze cite 500 de cauze. Dintre aceste, 1.500 de litigii, 950 sint pe rol la prima instanta, iar restul in faza recursului sau a apelului. 834 din cele 950 procese aflate in prima etapa de judecata sint de ordin funciar. Toata aceasta situatie pleaca de la anomalii ale legilor in vigoare. Desi nu face efectiv improprietariri si nici puneri in posesie, Prefectura trebuie sa suporte practic toate procesele funciare din judet. Comisia judeteana de fond funciar, care aduna laolalta specialisti din agricultura, geodezie sau politie, nu are personalitate juridica si patrimoniu, ci are atributia de a atesta dreptul de proprietate. Ea activeaza insa pe linga Prefectura si, in consecinta, toate nemultumirile funciare se aduna la reprezentantul guvernului in teritoriu. Al doilea motiv al numarului urias de procese funciare pleaca tot de la prevederi mai putin obisnuite ale legii. Astfel, daca o persoana nu poseda acte prin care sa dovedeasca faptul ca a detinut inainte de colectivizare anumite suprafete de pamint, trebuie sa apeleze la proba cu martori. Insa, pentru ca aceasta sa fie legala, petentul trebuie sa se adreseze instantei cu o plingere, care sa fi

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 4 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 5 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 10 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 5 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 4 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 11 ore
Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: În data de 29 februarie, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat sprijinu

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 8 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 5 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

8°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°