Foto: Thinkstock Urmaşii moderni ai săpunului tradiţional – lichizi, gelificaţi sau gliceraţi – sunt în continuă transformare şi concurenţă. Îi găsim într-o mulţime de forme, de culori şi parfumuri. Însă „originalul” milenar se află numai în Siria.
Săpunul este singurul produs de frumuseţe de care avem strictă nevoie. Dar nu orice fel de săpun ne îngrijeşte pielea cum trebuie, ci numai cel tradiţional, numit simplu săpun de toaletă. Preparat din grăsimi de origine animală sau vegetală printr-un procedeu de saponificare pe o bază minerală, de obicei, de sodiu sau potasiu, săpunul tardiţional nu conţine coloranţi şi nici parfumuri sintetice. De aceea este şi mai puţin tentant pentru omul modern, prins în mrejele publicitatare a tot felul de derivate sintetice de mare succes comercial, plăcut mirositoare, frumos colorate şi ambalate sofisticat, dar lipsite în realitate de calităţile esenţiale ale unui săpun natural. Chiar dacă dermatologii cred mai puţin în virtuţile lui iar tineretul îl ignoră pentru că nu este atât de „prezentabil” şi de uşor de folosit ca „urmaşii” săi moderni, săpunul tradiţional ne curăţă şi ne îngrijeşte pielea cel mai bine. Cu două condiţii esenţiale: să ştim cum să-l alegem şi cum să-l folosim.
E bine să ştim mai întâi pentru ce fel de săpun optăm. Sunt patru tipuri: tradiţionalul este cel descris mai sus, preparat fie cu seu sau untură topită, fie cu uleiuri vegetale, în special uleiul de măsline fiind baza „săpunului săpunurilor”. Săpunul „gras” este tot un săpun natural, dar îmbogăţit cu agenţi hrănitori, ca uleiul de migdale sau untul de karite (specie de arbore exotic), dar în concentraţie nu mai mare de 10%, pentru că altfel îşi pierde puterea de spumare. Apoi există săpunul lichid, care nu trebuie confundat cu crema de baie sau cu gelul de duş. Se deosebeşte de cel solid prin faptul că este mai diluat, conţinând m
