După baza militară de la Kogălniceanu şi alte câteva afaceri de nivel destul de redus, uzina de la Craiova poate fi considerată încă un cap de pod al americanilor în estul Europei. Din nefericire pentru noi, investitorii din Lumea nouă sunt mult mai bătrâni în ale afacerilor decât guvernanţii de la Bucureşti şi asta se vede de la o poştă. O uzină producătoare de automobile, a cărei valoare se ridică la câteva sute de milioane de euro, este pe cale de a intra în posesia

După baza militară de la Kogălniceanu şi alte câteva afaceri de nivel destul de redus, uzina de la Craiova poate fi considerată încă un cap de pod al americanilor în estul Europei. Din nefericire pentru noi, investitorii din Lumea nouă sunt mult mai bătrâni în ale afacerilor decât guvernanţii de la Bucureşti şi asta se vede de la o poştă. O uzină producătoare de automobile, a cărei valoare se ridică la câteva sute de milioane de euro, este pe cale de a intra în posesia celor de la Ford la preţ de chilipir. Cu toate acestea, tranzacţia care are ca ţintă fabrica din Bănie este, aşa cum le place americanilor să spună, de tipul „win-win“. Ford plăteşte puţin pentru o fabrică a cărei valoare pe hârtie este mult mai mare şi care va asigura creşterea producţiei atât de necesară acum concernului american în Europa, iar România „agaţă“ o investiţie care poate atinge un miliard de euro în următorii ani şi, în acelaşi timp, scapă de o previzibilă gaură neagră în industrie.

Dacă am încerca să întocmim o listă cu efectele pozitive şi cu cele negative ale acestei afaceri, cu siguranţă românii ies mult pe plus. Asigurarea unui viitor pentru fabrică, garantarea locurilor de muncă, dezvoltarea unei reţele puternice de furnizori locali, un nivel al exporturilor de maşini neatins niciodată de ţara noastră şi multe alte aspecte destul de uşor de intuit.