Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul SUA în Republica Moldova şi oficialii europeni îndeamnă autorităţile de la Chişinău să continue lupta cu corupţia

Publicat in Adevarul, luni 21 octombrie 2013 ·

Oficialii europeni susţin că autorităţile de la Chişinău trebuie să continue ferm reformele în domeniul justiţiei pentru combaterea actelor de corupţie. În caz contrar, există riscul unei stagnări şi riscul ca Republica Moldova să se pomenească în capcana sărăciei.

Declaraţiile au fost făcute luni, 21 octombrie, în cadrul conferinţei internaţionale „Republica Moldova: Justiţie fără Corupţie“, organizată de către Ministerul Justiţiei cu suportul Ambasadei Statelor Unite ale Americii, Asociaţiei Barourilor Americane/Iniţiativa pentru Supremaţia Legii şi Consiliului Europei, transmite IPN.

Ambasadorul SUA în Republica Moldova, William H. Moser, a declarat că SUA a susţinut pachetul de legi adoptate de către Republica Moldova, care se referă la combaterea corupţiei. „Corupţia răspândită la nivel mare este o problemă nu doar pentru Guvern, ci pentru fundamentul unui stat democratic. Corupţia este o barieră pentru prosperitate şi dezvoltare. Corupţia în sistemul de justiţie este antiteza statului de drept“, a spus ambasadorul.

Potrivit oficialului, fără a fi un stat de drept Republica Moldova nu poate să prospere ca o ţară democratică cu o piaţă liberă. Moser a mai spus că, deşi implementează reformele, Republica Moldova se confruntă cu obstacole majore. „Dacă Moldova doreşte la modul serios să se integreze în UE, trebuie să combată corupţia. Funcţionarii publici trebuie să fie traşi la răspundere pentru acte de corupţie. Organele de drept trebuie să urmărească penal funcţionarii publici care încalcă legea, ceea ce nu este deloc uşor“, a opinat oficialul. William H. Moser a mai declarat că Moldova nu trebuie doar să adopte legi, dar să le implementeze.

Şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Pirkka Tapiola, a spus că Moldova nu mai este o ţară nouă, proclamându-şi independenţa acum 22 de ani. El a menţionat despre sprijin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 58 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 59 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°