În socialism, cine nu avea în garderobă un „Alain Delon” de Orăştie nu exista în nomenclatorul VIP-urilor. De departe, fala mărcilor hunedorene a fost cojocul de Vidra. Renumitul „Alain Delon” de Orăştie făcea moda la Milano, Bonn şi Paris.
Anii ’80 au fost unii de glorie pentru fabrica de haine de piele Vidra Orăştie. An de an, aici s-au produs circa 300.000 de cojoace, blănuri, hanorace. Într-un singur an, la Orăştie se prelucrau 3,1 milioane de piei de ovină. Compania avea 3.000 de salariaţi şi nu a rămas nici măcar cu un cojoc pe stoc. Ca simplu cetăţean al României socialiste, ca să pui mâna pe un cojoc marca Vidra Orăştie trebuia să aştepti minim şase luni. Asta dacă aveai relaţii, dar şi 15 - 20 de mii de lei de cheltuială. Suma reprezenta aproape zece salarii medii în acea perioadă.
Cojoc pentru italieni şi ruşi
Emil Romcea, care a fost timp de 25 de ani director comercial la Vidra Orăştie, îşi aminteşte toate detaliile afacerilor de atunci.
„Înainte de 1989 nu exista blocaj financiar. Favior Orăştie introducea în bancă factura emisă beneficiarului. Automat banca ne plătea contravaloarea costului de producţie. Dacă beneficiarul nu avea disponibil, banca lui plătea întreaga factură”, povesteşte Romcea. Cojoacele de Orăştie erau exportate, în principal, pe piaţa italiană şi pe cea a Uniunii Sovietice. „Italienii ne plăteau, în medie, 200 de dolari americani pe cojoc. Ruşii erau mai darnici, dădeau 225 de dolari pe o bundă. În plus, italienii erau şi pretenţioşi. Cojoacele lor necesitau multe modele şi culori”, explică fostul director.
Astăzi, meşteşugul fabricării cojoacelor se mai păstrează în unele sate din jurul Orăştiei. Ion Sicoe, din satul Plopi, povesteşte, cu regret, că lumea nu mai e interesată de cojoace. „Din când în când mai primesc câte un cojoc la reparat. Pe vremuri se băteau prim-secretarii la poarta mea”, spun
