Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Fetele de la Cheeky Girls, scoase de iubiţi din datorii

Publicat in Click, miercuri 17 iulie 2013 ·

În ultimii ani, fetele de la Cheeky Girls au fost sufocate de datorii. Astfel, datorau 60.000 de lire sterline băncilor din Marea Britanie. Totuşi, fetele n-o duc rău deloc, potrivit celor spuse de mama lor, Margareta Irimia. Monica şi Gabriela sunt cuplate cu băieţi putred de bogaţi.

Gemenele Monica şi Gabriela Irimia, adică Cheeky Girls, s-au făcut remarcate în 2002, în Marea Britanie, după ce au participat la emisiunea „Popstar: The Rivals".

Un an mai târziu, spărgeau topurile cu piesa „Touch My Bum" („Atinge-mi fundul", n.r.) compusă chiar de mama lor, Margareta Irimia, care le este şi manager. În doar câteva luni, solistele originare din Cluj-Napoca au reuşit performanţa de a strânge un milion de lire sterline. După acest succes, fetele au marcat şi eşecuri, iar cel mai mare dintre acestea a fost datoria care le-a ruinat.

Din cazua intervenţiilor estetice pe care şi le-au făcut la sâni, Monica şi Gabriela au ajuns la sapă de lemn.

Cele nouă operaţii suferite în zona bustului le-au făcut datoare la bănci În prag de faliment, cele două cântăreţe au găsit soluţia potrivită pentru a scăpa de belele: vânătoarea de bărbaţi bogaţi. Monica s-a cuplat cu Shaun Robert Taylor (32 de ani), un britanc absolvent al Universităţii Harvard, care a devenit milionar de pe urma afacerilor în domeniul construcţiilor şi restaurărilor.

Margareta Irimia

Cei doi au împlinit în luna mai un an de la logodnă şi se pare că urmează nunta. Mai mult, britanicul i-a făcut şi un cadou inedit.

„Shaun i-a dăruit de curând Monicăi o superbă casă cu etaj şi curte, aflată în apropierea locuinţei mele. I-a cumpărat şi câteva găinuşi, pentru că Monica le iubeşte foarte mult, două sunt albe, iar una neagră. Când nu este în concerte, se ocupă de ele, le hrăneşte, dar când pleacă, un angajat are grijă de ele", ne-a spus Margareta, mama fetelor

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 26 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 26 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 26 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ilfov: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi bătut şi sechestrat un tânăr, furându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce, în urmă cu o lună, ar fi bătut şi ar fi sechestrat un tânăr într-o locuinţă din Chiajna, luându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 26 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 26 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum 2 ore
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°