Cel dintâi nanosatelit autohton a fost lansat ieri, cu succes dar primele imagini din spaţiu au ajuns în Florida, în Capitală condiţiile meteo fiind nefavorabile. Este vorba de primul satelit la care s-a lucrat doar în ţară şi în care au fost implicaţi doar specialişti români, după cum ne-a precizat în exclusivitate unul dintre responsabilii proiectului.
La ora locală 7 dimineaţa - cu două mai mult la Bucureşti - controlorii de zbor de pe aerodromul Kourou, din Guyana Franceză, au dat undă verde navetei spaţiale europene Vega, dezvoltată de Agenţia Spaţială Europeană. Potrivit BBC, vehiculul în lungime de 30 de metri a lansat pe orbită nouă sateliţi de mici dimensiuni, într-o misiune care a durat o oră şi jumătate. Unul dintre nanosateliţii transportaţi de naveta spaţială europeană - Goliat - este primul nanosatelit românesc, conceput şi dezvoltat exclusiv în ţară de un consorţiu de cercetare condus de Agenţia Spaţială Română (ROSA).
Un proiect exclusiv românesc
La ora 11 am reuşit să stăm de vorbă cu Marius Ioan Piso, preşedintele ROSA, aflat în Guyana Franceză, care ne-a asigurat că „lansarea a decurs perfect" şi că, în acel moment, în jurul lui se află numeroşi oficiali ai unor state europene care participă la o mică festivitate. „Recunosc, s-a deschis şampania", ne-a precizat Piso, care s-a scuzat că nu poate vorbi mai mult de cinci minute. „Din partea României sunt numai eu la această festivitate.
Ceilalţi membri ai echipei noastre s-au aflat aici în urmă cu trei săptămâni, o lună, pentru a pregăti partea tehnică a misiunii româneşti." Piso spune că proiectul este important pentru Agenţia Spaţială Europeană, deoarece „este primul zbor în spaţiu al unei nave foarte noi şi precise, numită Vega. Dar evident este o lansare importantă şi pentru România, ca ţară membră a Agenţiei Spaţiale Europene, deoarece vorbim de lansarea celui dint