O foarte veche, si adesea eficienta strategie de polemica intelectuala este exagerarea fara limite: intr-o lume unde predomina griurile, este satisfacator, esteticeste vorbind, sa spargi obisnuintele prin cateva culori tipatoare.Apoi, la intelectuali, dintotdeauna obsedati de sistem si de "ideile clare si distincte", au trecere formulele radicale, contrastele puternice, caracterizarile fara echivoc. Da, echivocul, "grisaille"-ul, nuanta, iata lucrurile de care intelectualii se tem mai mult decat de Diavol, deoarece ele nu se supun sistematizarii, asa cum, dimpotriva, ei indragesc contestatia radicala, batjocura aruncata semet oamenilor practici! Macar insa, in trecut, asemenea gusturi prea "tari" se plateau: Socrate a fost servit cu cucuta, Spinoza a fost excomunicat si a supravietuit numai prin bunavointa unui carmuitor luminat, Descartes a trebuit sa fuga din Franta, Soljenitin a fost exilat din URSS, ba chiar autorul nostru, Tamás Gáspár Miklós Gáspár Miklós, a trebuit sa paraseasca România lui Ceausescu. Astazi insa, chiar si in Europa noastra de Est, constestatia a devenit permisa, ba chiar trendy, ceea ce nu-i tocmai rau. Insa noua impunitate costa si riscul ei nu poate fi compensat decat prin recursul cat mai strict la adevar. Altminteri, cand proclama un "j’accuse", in care nici el nu mai crede in fapt, intelectualul transforma si libertatea, si adevarul, si pe sine insusi intr-un mare moft. Neadevarul - iata ce caracterizeaza in mare articolul lui Tamás Gáspár Miklós Gáspár Miklós - adica dispretul total pentru capacitatea cititorului sau din România, Ungaria, Polonia etc. de a confrunta spusele sale cu faptele, un refuz sfidator de a trata lucrurile in teritoriul macar al plauzibilului si al rezonabilului. Dar pentru unii "maitres penseurs", rezonabilul a devenit o gafa etica, daca nu cel putin stilistica! Ce altceva poti spune, daca, chiar in deschiderea u