Guvernul a amânat cu două luni limitarea derogărilor de la Planul Urbanistic General. Surse din cadrul societăţii civile spun că „băieţii deştepţi” din imobiliare nu au apucat să ia toate avizele pentru construcţii excepţionale. Executivul a emis pe 25 februarie o ordonanţă de urgenţă care amână aplicarea celei care prevede limitarea severă a derogărilor de la Planurile Urbanistice Generale (PUG).
Ordonanţa care ar fi dus la oprirea haosului urbanistic din Capitală începând cu 1 martie a fost „împinsă” până pe 29 aprilie, anul acesta.
Zonele de patrimoniu, fentate
Potrivit unor surse din cadrul organizaţiilor non guvernamentale, amânarea Ordonanţei „este o dovadă a faptului că Executivul răspunde exclusiv interesului speculatorilor imobiliari, în detrimentul interesului colectiv”.
Tot reprezentanţii ONG-urilor avertizează că, în următoarele două luni, vom asista la o avalanşă de Planuri Urbanistice Zonale (PUZ) şi Planuri Urbanistice de Detaliu (PUD) derogatorii, în special în zone cu imobile de patrimoniu, protejate prin lege, care vor afecta pe termen lung şi traficul.
Cine sunt clienţii PUZ-urilor
Acţiunea din spatele ordonanţei care amână reglementarea dată anterior s-ar putea depista, potrivit aceloraşi surse, „în articolul IV de pe ultima pagină, unde li se dădea un termen de şase luni celor care au început deja demersurile, ca să îşi termine PUZ-urile pe legea veche”. Se pare că ar fi vorba despre aproximativ 500 de astfel de dosare incomplete.
Printre acestea ar fi şi proiectul Dâmboviţa Center, precum şi turnurile care ar urma să fie ridicate în spatele Palatului Ştirbei de pe Calea Victoriei şi pe Strada Buzeşti colţ cu Calea Griviţei.
Legea spaţiilor verzi, amânată şi ea
Tot pe 25 februarie, s-a amânat şi discutarea Ordonanţei