Gigi Becali, patronul echipei de fotbal Steaua, are o mare dorinţă: echipa sa să cucerească matematic titlul de campioană în etapa a 28-a pe terenul celor de la CFR Cluj.
Lider în Liga I, Steaua se îndreaptă vertiginos spre cel de-al 24 lea titlu din istorie. Gigi vrea ca totul să se încheie în etapa a 28-a, în Gruia, pe terenul actualei campioane.
"Chiar dacă ne oprim acum şi nu mai jucăm, ei tot nu pot ajunge la 63 de puncte. O să vedem dacă face vreo echipă 63 de puncte.
Nu mă mai interesează, sunt foarte relaxat acum. Problema e cum gestionăm pentru suporteri, ca ei să fie încântaţi, să le cânte inima.
Mă refer la aniversarea titlului, la evenimentele pe care le vom face, pentru că vrem în Ardeal să se vadă că în România Steaua este simbolul şi românii câştigă, că este echipă numai cu jucători români şi că în România câştigă Steaua.
Vrem să facem în Ardeal câştigarea titlului 24 şi vrem să facem apoi şi în Ştefan cel Mare - Groapă. Facem o aniversare în Ardeal, pe piept cu tricolorul României, cu harta României direct în Ardeal.
Universitatea Cluj a pus tricolorul, iar noi punem şi harta. Artificii în Ardeal şi apoi în Groapă Ştefan, să urle câinii, să facă ca turbaţii când vor vedea artificii în jur.
Suporterii au o sete de titlu şi trebuie să se descătuşeze acum. Mai întâi o facem din naţionalism, în Ardeal, ca să le dăm peste bot, că niciodată nu vor mai lua în România titlul.
Niciodată, în viaţa lor, ei nu vor mai lua titlul, eu nu îi las. În România numai românii iau titlul. Iar câinii vor urla că numai Steluţa, acolo, campioană, campioană, campioană, campioană. Cu ţiganii nu mai am treabă, ei sunt cuminţi, nu ai treabă cu ei", a spus azi Gigi Becali.