Creatorul de moda francez Ted Lapidus, care a cunoscut gloria in anii '60 si '70 cu moda unisex sau tinuta safari, a decedat luni la varsta de 79 de ani la spitalul din Cannes. Potrivit Realitatea TV, anuntul a fost facut de familia designerului.
Designerul, care a imbracat vedete precum Brigitte Bardot sau Alain Delon, suferea de leucemie de mai multi ani si a murit in urma unei insuficiente respiratorii, a declarat sora sa, la randul ei creatoare de moda, Rose Torrente-Mett.
Ted Lapidus va fi inmormantat vineri intr-un cimitir parizian.
Edmond Lapidus, cunoscut ca Ted Lapidus, s-a nascut la 23 iunie 1929 la Paris. Fiu al unui croitor rus care emigrase, el si-a deschis casa de moda in 1958, iar Annabelle Buffet a fost unul dintre primele sale manechine. "Ted a fost primul creator de moda din noul val", a subliniat sora sa. "Il cunostea intreaga lume", a adaugat Rose Torrente-Mett.
Ted Lapidus, care a lansat stilul militar, cu epoleti, a fost admis in camera sindicala a modei pariziene in 1964.
"A fost un mare creator de moda", a declarat fiul sau Olivier, si el designer de moda, amintind de tinutele feminin/masculin, de blazer, de stilul Sahara sau stilul safari, impuse de tatal sau.
Rose Torrente spune ca din pacate Ted Lapidus nu a avut recunoasterea pe care o merita. "Era un mare designer, dar nu a avut sansa de a-si intalni propriul Pierre Bergé", aluzie la cuplul pe care il formau Yves Saint Laurent si Bergé, primul ocupandu-se de creatie, cel de-al doilea de gestiune.
Casa Ted Lapidus a cunoscut foarte repede un succes ce i-a permis sa devina unul dintre varfurile de lance ale unei miscari care in anii '60 si '70 a destituit "haute couture" si a revolutionat moda, scrie in Dictionarul international al modei.
Ted Lapidus se defineste ca un designer al strazii. Creatorul de