Managerul echipei „roș-albastre” s-a distrat cot la cot cu jucătorii în clubul pe care Nikolici și Matei l-au părăsit în patru labe Sursa: LIBERTATEA
La clubul de fotbal Steaua, apele s-au tulburat din nou, în ciuda faptului că echipa merge „ceas” atât în campionat, cât şi în Liga Europa. Scandalul a fost declanşat de beţia de pomină pe care jucătorii Gabi Matei şi Stefan Nikolici au tras-o în noaptea de sâmbătă spre duminică. Cei doi au petrecut într-un club din Bu cureşti şi au plecat într-o stare avansată de ebrietate, ajungând în situaţia de a vomita pe stradă!
A trecut peste „Fiara” Lăcătuş!
În clubul cu pricina n-au fost prezenţi doar Gabi Matei şi Stefan Nikolici, ci majoritatea jucătorilor Stelei. Mai mult, aceştia au fost însoţiţi chiar de managerul Mihai Stoica! MM Stoica n-a avut nici pe departe sobrietatea unui conducător de club. Dimpotrivă, în loc să-i tempereze pe cei care au sărit calul, MM a consumat alcool cot la cot cu jucătorii, s-a dat în stambă pe ringul de dans şi a părăsit clubul clătinându-se serios pe picioare, a scris ieri „cancan. ro”.
Managerul „roş-albaştrilor” a confirmat că a fost prezent în club. „Da, s-a băut! Au fost aproape toţi jucătorii în club, mai puţin cei de la echipa naţională. Asta e, nu te duci în club să bei apă plată. Nu se pune problema să se ia măsuri drastice, nu e un capăt de ţară că s-a întâmplat asta”, a declarat Stoica, la postul Dolce Sport.
MM şi-a mai făcut de cap cu jucătorii şi în alte ocazii. În decembrie 2010, în zilele premergătoare meciului Napoli - Steaua 1-0 (din grupele Ligii Europa), managerul i-a scos pe mai mulţi fotbalişti întrun club. Petrecerea s-a întins până în zori, iar Marius Lăcătuş, „principalul” de atunci al „militarilor”, s-a trezit a doua zi, la antrenament, că respectivii fotbalişti abia îşi mai puteau ţine ochii deschişi! Deşi episodul l-a supărat profund, „Fi