Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul slovac denunţă propunerea Ungariei privind legea dublei cetăţenii

Publicat in Romania Libera, marți 25 mai 2010 ·

După o dezbatere de patru ore, parlamentul slovac a adoptat marţi, cu 113 voturi "pentru", dintr-un total posibil de 150, o rezoluţie prin care îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu propunerea de lege a Ungariei privind dubla cetăţenie care îi vizează pe etnicii maghiari din afara graniţelor de stat ale Ungariei, relatează TASR.

Toate partidele politice, cu excepţia Partidului Coaliţiei Maghiare din Slovacia (SMK), au fost de acord cu rezoluţia. În acelaşi timp, preşedintele parlamentului, Pavol Paska, din partea formaţiunii Smer-SD, a primit sarcina să informeze partea ungară în legătură cu această declaraţie. Dacă legislativul de la Budapesta va adopa miercuri controversata lege privind dubla cetăţenie, în ciuda rezervelor exprimate de Bratislava, atunci parlamentul slovac va adopta în regim de urgenţă un amendament la legea cetăţeniei.

Potrivit premierului slovac Robert Fico, din partea formaţiunii Smer-SD, una dintre schimbările introduse de amendament va fi aceea că, în cazul în care un cetăţean slovac declanşează procedurile pentru obţinerea cetăţeniei altui stat, acesta îşi va pierde automat cetăţenia slovacă şi, implicit, dreptul de a ocupa o funcţie publică.

În rezoluţia adoptată de parlamentul slovac se subliniază că, în cazul în care Ungaria va adopta amendamendul la legea privind dubla cetăţenie, care prevede acordarea de cetăţenie ungară maghiarilor din afara graniţelor, acesta va fi un pas unilateral spre crearea de relaţii instituţionale între Ungaria şi membrii minorităţii etnice maghiare din Slovacia prin conferirea unui fel de 'legătură statală'.

Conform textului rezoluţiei, parlamentul slovac consideră innaceptabil că parlamentul ungar urmează să adopte o lege extrateritorială privindu-i pe cetăţenii slovaci fără a se consulta cu Slovacia, aşa cum se sugerează în Tratatul Fundamental dintre cele două ţări. Parlamentul slo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum o ora
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 53 minute
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Ordinea pe buletinele de vot la alegerile pentru Primăria SECTOR 2. Cine ocupă prima poziție

Gandul acum 58 minute
Biroul electoral de circumscripţie Sector 2 a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar şi consilieri locali pentru alegerile din data de 9 iunie. Sunt patru candidați la scrutinul

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 3 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Incendiu puternic la o hală în județul Suceava. A fost transmis mesaj RoAlert (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, în jurul orei 11.00, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au fost sesizați de producerea unui incendiu la o hală a unui operaror economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea. L

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum o ora
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum o ora
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 58 minute
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Reacţia purtătorului de cuvânt al BOR, după Eurovision: Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului

Mediafax acum 47 minute
„Victoria lui Nimeni (Nemo), … una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminatoare a bunei-cuviinţe şi bunului-simţ, toate caricaturizate şi evacuate din mentalul colectiv al masei isteric (tele)spectatoare. O m

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/18°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°