Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALA LUI BUTE LA DNA. Titi Tudor: Nu ştim cine i-a dat drepturile exclusive de organizare a galei firmei lui Obreja

Publicat in Gandul, marți 30 octombrie 2012 ·

Antrenorul Titi Tudor, membru în Biroul Federal al FR Box, a declarat, marţi, la ieşirea din sediul DNA, că nu ştie cine i-a acordat preşedintelui Rudel Obreja drepturile exclusive de organizare a galei în care a luptat Lucian Bute, în vara anului 2011, de la Romexpo.

Titi Tudor susţine că în Biroul Federal din luna aprilie 2011 nu s-a discutat despre Gala Campion pentru România şi a precizat că anumite paragrafe, care prevedeau eliberarea unei licenţe pentru organziarea evenimentului, au fost trecute în procesul verbal al şedinţei după ce el îl semnase.

"Şi noi ne întrebăm cine i-a dat drepturile exclusive de organizare a galei firmei lui Obreja. Înainte de a începe să fac o declaraţie am cerut să văd şi eu ce a fost scris în procesul verbal. Am fost foarte uimit, pentru că în şedinţa Biroului Federal nu s-a pus pe ordinea de zi eliberarea unei licenţe şi a unei aprobări pentru organizarea acestei gale, dar era trecut în procesul verbal. Nu ştiu cine a făcut fals, eu am rămas surprins şi totuşi scrie. Nu am semnat ca primarul, au fost pasaje care au fost scrise la urmă. El s-a lăudat că am obţinut organizarea unei gale de box şi că se ocupă el, că nu are nevoie de o decizie a Biroului Federal, dar era totuşi scris în procesul verbal", a spus Titi Tudor.

Fostul antrenor al lui Leonard Doroftei a afirmat că boxul românesc a pierdut prin organizarea acestei gale, singurul care a câştigat fiind Rudel Obreja. "Ceea ce se întâmplă în boxul românesc te face de multe ori să vrei să te laşi şi să o iei în altă parte. Ceea ce a făcut Rudel Obreja nu e bine. Nu e bine nu doar pentru box, ci pentru întregul sport românesc. Părerea mea e că sunt lucruri foarte grave. Acum am aflat şi eu că s-au vehiculat nişte bani prin Federaţia Română de Box. Federaţia Română de Box nu a dat niciun gir pentru organizarea acestei gale de box, «Campion pentru România». Au

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 59 minute
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum 59 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum o ora
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 32 minute
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum o ora
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum o ora
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

UPDATE - Bărbat din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted pentru spălare de bani, prins în Italia, în urma cooperării cu poliţiştii români şi procurorii DIICOT

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 34 de ani din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, după ce Tribunalul Bucureşti a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru spălare a banilor, a fost prins de poliţiştii din Italia, în urma cooper

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

A MURIT maica Anastasia de la Mănăstirea Nera. Era cunoscută încă din epoca lui Nicolae Ceaușescu

Gandul acum 32 minute
Maica Anastasia, cunoscută înainte de 1989 ca Puica Igirosanu, a încetat din viață. Puica Igirosanu i-a avut îndrumători pe Părintele Arsenie Papacioc și pe Părintele Rafail Noica (fiul lui Constantin Noica) în timp ce s-a aflat în Marea Britanie și

Vremea

București
acum

16°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°