Mii de sticle cu băuturi alcoolice de contrabandă au fost depistate de poliţiştii braşoveni într-un autoturism condus de un covăsnean. Descoperirea a fost făcută, la sfârşitul săptămânii trecute, de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu mai mulţi comisari ai Gărzii Financiare. Oamenii legii au organizat, vineri, o acţiune pentru combaterea contrabandei cu alcool. În oraşul Rupea, specialiştii au depistat în trafic un autoturism marca Mercedes, condus de un tânăr de 24 de ani, din Sfântu Gheorghe, în care se aflau mii de pet-uri cu băuturi contrafăcute. „În urma verificării mărfii transportate, în autovehicul s-a constatat că 282 baxuri, adică 4230 pet-uri de câte 0,5 litri, cu diverse băuturi alcoolice, purtau banderole cu firme fantomă, iar alte 732 pet-uri de 0,5, 1 şi 2 litri, posibil cu alcool, nu erau marcate deloc. S-au ridicat probe, în vederea expertizării produselor identificate şi în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt”, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov. Anchetatorii continuă cercetările pentru a depista toate persoanele implicate în acest caz, precum şi pentru a stabili întreaga activitate infracţională a acestora. Mii de sticle cu băuturi alcoolice de contrabandă au fost depistate de poliţiştii braşoveni într-un autoturism condus de un covăsnean. Descoperirea a fost făcută, la sfârşitul săptămânii trecute, de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu mai mulţi comisari ai Gărzii Financiare. Oamenii legii au organizat, vineri, o acţiune pentru combaterea contrabandei cu alcool. În oraşul Rupea, specialiştii au depistat în trafic un autoturism marca Mercedes, condus de un tânăr de 24 de ani, din Sfântu Gheorghe, în care se aflau mii de pet-uri cu băuturi contrafăcute. „În urma verificării mărfii transportate, în