Peste Dunăre, în Timocul sârbesc, un bătrân muzicant păstrează în desagă baladele românilor, vechi de mai bine de 200 de ani. Îi cântă pe Miu, pe Gegiu, pe eroii din vechile cântece ale neamului românesc.
Muzicanţii tineri îl privesc cu respect. Oamenii îl salută cu prietenie. Lumea românească din jurul oraşului Bor îl ştie de baladist neîntrecut. Slobodan Bâz, românul din Slatina Timocului. Slobodan pare rupt din satele noastre olteneşti şi aşezat acolo de-o mână nevăzută. Este un om liniştit, simplu. Are o memorie formidabilă şi mult chef de viaţă. Vorbeşte rar, într-o română pe care ţi-ai putea-o uşor imagina ca fiind a strămoşilor noştri de acum 200-300 de ani. Slobodan este muzicant. Unul cum nu prea mai găseşti. I-a plăcut să interpreteze cântece vechi. Balade. "Cântece bătrâne" cum le spune el. Cum "bătrâneştile" simte el că vibrează. Sunt aproape de sufletul lui. Muzicantul a încărunţit alături de baladele lui şi, la fel ca şi în cazul lor, pe măsură ce timpul trece, valoarea lui creşte. Nimeni nu mai este acum ca el! Institutul Cultural Român a iniţiat un proiect menit să aducă în atenţia României personaje şi obiceiuri de valoarea lui Slobodan Bâz. "Mediateca Românilor din Timoc", proiectul prin care, în 2009, etnicii români din Timocul sârbesc vin mai aproape de dumneavoastră.
Ceaşca de cafea şi vorbe
De cum îi treci pragul casei, te aşază în capul mesei. "O cafea doriţi?". Ori ce răspuns ai da, cafeaua vine oricum. În nici o casă din Timoc de vei merge nu prea ai şanse să nu ţi se ofere o "cafă". În casă, prima cameră ţine loc de bucătărie, de loc de luat masa, dar şi de hol. Sunt uşi pe fiecare perete. În mijloc tronează masa. O maşină de gătit cu lemne îşi trăieşte liniştită pensia într-un colţ. Doar iarna o mai amăgesc stăpânii cu câte un lemnişor aruncat ca un os cânelui. Mai tânărul aragaz i-a luat locul. În jurul lu
