Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciprian Sav, chitaristul care deschide concertele Luna Amară

Publicat in Adevarul, joi 14 ianuarie 2010 ·

Ciprian Sav, alias Cipra, este prim-chitarist în cea mai proaspătă formaţie de rock clujeană, „Front”. Trupa va deschide concertele turneului naţional al celor de la „Luna Amară”, din acest an.

„Pasiunea pentru muzică o am de când m-am născut, când îmi punea tata Jimmy Hendrix la magnetofon, ca să încetez din plâns şi să poată ieşi cu mama în oraş”, îşi începe povestea Ciprian Sav. Tot de la tatăl lui a învăţat să cânte la chitară. La 16 ani a avut prima chitară electrică, la care a învăţat să cânte de unul singur.

Cipra – numele lui de scenă - a înfiinţat, în 1995, una din primele trupe de hardcore din România, Biodome. Între 2002 şi 2006, Cipra a cântat în formaţia TargeT, o formaţie de rock alternativ din Alba Iulia. Anul trecut, împreună cu Mihai, „Doctorul“ şi „Sergo“, a înfiinţat formaţia „Front“. În numai câteva luni, cei patru au reuşit să pună cap la cap 16 piese, iar anul acesta vor lansa primul album. La producţia muzicală, lucrează cu Mihnea Blidaru, vocalistul de la „Luna Amară“. „În general, se pleacă de la o idee de bază a unuia dintre noi, după care acea idee se colorează şi se îmbracă în stilul nostru. Apoi, Mihai Sârlea, vocalistul formaţiei compune versurile şi lucrăm la voci, linii melodice, până se ajge la varianta finală”, spune Ciprian Sav.

Din vara anului trecut, trupa „Front“ a avut concerte atât în Cluj, cât şi în Braşov şi Deva. Anul acesta, vor cânta în deschidere pentru Luna Amară , în turneul naţional de implinirea a 10 ani de activitate şi de existenţă a trupei.

Prienen cu Adi Despot

Nu de puţine ori, Ciprian Sav a fost confundat cu vocalistul trupei „Viţa de Vie“, Adi Despot, datotrită asemănării fizice dintre cei doi. „Suntem prieteni. L-am cunoscut în urmă cu şapte ani, pe vremea când cântam la TargeT, cu care am cântat pentru ei în deschiderea mai multor concerte. La fel, primul concert Front

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 35 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

13°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°