În Calendarul Popular al românilor, Postul Crăciunului începe cu îngăduinţă. Spolocania este numele primei zile de post şi stă sub semnul purificării. În această zi, vasele în care s-a gătit şi s-a mâncat "de dulce" se curăţă şi se urcă în pod, iar în casă sunt coborâte oalele şi blidele speciale pentru perioadele de post. Avem de-a face, de fapt, cu o spălare ritualică a tuturor urmelor ce ar putea spurca Postul Crăciunului, respectat cu stricteţe în hotarul satelor noastre. Spolocania e una dintre zilele despre care se spune că "scurtează postul", deoarece îngăduie beţiile şi petrecerile, acestea din urmă desfăşurându-se îndeosebi sub patronajul femeilor. Acestea se adună într-o casă şi torc, ca să le crească înaltă cânepa iar la ceas de seară petrec cu multă băutură, ca să-şi spele gura şi stomacul, să fie curate în post. "Toată ziua beu şi joacă – pentru cânepă, şi aduc pe cineva ’nalt în casă, ca să fie cânepa subţire şi ’naltă? (Elena Niculiţă-Voronca – Datinile şi Credinţele poporului român, 1903).
Reminiscenţă a unor străvechi sărbători feminine care se regăsesc şi în alte momente de peste an, obiceiul este decriptat de imaginarul ţărănesc prin personificarea Spolocaniilor în nişte sfinte lăsate de Dumnezeu anume pentru petreceri, care se cer sărbătorite "în băutură şi încântări". În unele locuri se povesteşte că Spolocaniile ar fi nişte fete frumoase care merg la Maica Domnului pentru a o ruga să le ierte păcatele iar în alte părţi se crede, exact pe dos, că ar fi nişte babe urâte şi afurisite care te îndeamnă la rele dacă nu le respecţi şi cinsteşti ziua.
Despre această sărbătoare matriarhală, considerată de numeroşi etnologi ca având o vechime foarte mare, Simion Florea Marian – reputatul cercetător bucovinean de la începutul veacului al XX-lea – are o altă părere. Acesta crede că, dacă iniţial era vorba despre un gest ritual
