Premierul Boc s-a numit cenzor pe publicitatea finanţată din fonduri europene. Fiecare contract trebuie să obţină semnătura personală a şefului Guvernului, deşi finanţările pentru promovare fac parte din mecanismele aprobate de Comisia Europeană. Potrivit unei decizii a Guvernului României, autorităţilor publice li se interzice să-şi facă reclamă. Iar dacă totuşi există vreun proiect pe fonduri europene, premierul Emil Boc trebuie să decidă personal dacă este cazul să accepte promovarea acestuia. Cu alte cuvinte, Emil Boc va cenzura personal ceea ce Comisia Europeană a decis deja să finanţeze.
Decizia încalcă însă regulamentele pe baza cărora se obţin finanţările europene. Fiecare Program Operaţional are un buget separat pentru publicitarea acestuia, iar fiecare proiect în parte include un buget de promovare. De altfel, promovarea proiectului este unul dintre criteriile de evaluare folosite la acordarea finanţărilor pe fonduri europene.
"TĂTUCUL PUBLICITĂŢII" CU FINANŢARE EUROPEANĂ
Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a transmis o notificare către toate autorităţile publice să le atenţioneze de ghiduşia emisă de Guvernul României. Documentul semnat de Cristina Trăilă menţionează că "Executivul a decis anularea tuturor procedurilor de atribuire aflate în derulare la momentul aprobării" Memorandumului nr. 398, datat 17 februarie 2010.
Mărinimos, Emil Boc lasă deschisă o portiţă în cazul proiectelor cu finanţare europeană. "Prin excepţie, autorităţile contractante care au în derulare sau care intenţionează să iniţieze o procedură de atribuire a unui contract de publicitate şi/sau promovare care implică fonduri structurale sunt obligate să solicite acordul prealabil al prim-ministrului Emil Boc".
În acest fel, Emil Boc şi-a asumat personal rolul de cenzor al contr