Crin Antonescu admite că dacă n-ar exista o majoritate republicană, l-ar prefera pe Regele Mihai în funcţia de monarh constituţional. Ceva asemănător au mai comis liberalii în 1992, când au avut năstruşnica idee să-l propună pe rege, candidat la preşedinţie. O delegaţie de bătrâni liberali s-a dus la Versoix cu oferta care a fost refuzatăde un rege mai lucid decât susţinătorii săi. Liberalii, conduşi de Radu Câmpeanu, n-au mai mers în alegeri cu un candidat propriu la preşedinţie şi acest lucru i-a costat ratarea pragului electoral şi rămânerea, pentru patru ani, pe dinafara parlamentului, în care au mai revenit decât sub umbrela Convenţiei Democratice, condusă de ţărănişti.

Două decenii mai târziu situaţia e alta. Regele şi-a redobândit statutul moral şi patrimonial, cu sprijinul nemijlocit al PSD-ului în guvernarea Năstase. Ţărăniştii au spus adio Parlamentului şi acum două ţăndări ale PNŢCD-dului s-au agăţat de cele două alianţe. Liberalul Crin Antonescu era cât pe ce să devină preşedinte plin, dacă mişcarea cu revocarea lui Băsescu ar fi ţinut, fiind nevoit să se mulţumească, deocamdată, cu interimatul şi cu copreşedinţia USL-ului. De unde arvuneşte deja funcţii de miniştri pentru liberalii fideli sau uşor dezorientaţi. Pentru unii, chestia asta seamănă cu vânzarea blanei ursului din pădure. Alegerile n-au fost câştigate încă şi nici nu e sigur că Băsescu nu va încerca, din nou, o “soluţie imorală”. Atunci?

Crin Antonescu întâmpină, în propriul său partid, o rezistenţă tot mai mare. Cei nemulţumiţi de schimbarea conducerii şi – implicit – a sferelor de influenţă în partid încearcă crearea unui front de rezistenţă în jurul lui Chiliman, cel mai proeminent disident din actuala echipă. Câştigător al mandatului de primar în cel mai puternic sector al Capitalei, acesta ştie că nu are de ce să se teamă pentru poziţia sa: şi-ar pierde funcţia doar dacă ar pă