Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Și noul club River Deck trebuie dărâmat: a fost ridicat fără autorizație de construcție

Publicat in Adevarul, joi 5 iulie 2012 ·

Proprietarul a fost amendat 5.000 lei și s-a dispus totodată desfiinţarea clădirii şi aducerea terenului la starea iniţială având ca termen data de 08.07.2012.

În luna ianuarie, clubul River Deck, care a funcționat pe malul Begăi, lângă clubul de caiac CSS1, a fost dărâmat pe motiv că a fost deschis în 2006 ilegal, iar procesul cu primăria a fost pierdut. Reprezentanții clubului de fițe au redeschis River Deck într-o altă locație, aflată la doar câțiva metri distanță, tot pe malul canalui Bega. La deschiderea oficială, care a avut loc vinerea trecută, clubul a fost arhiplin. Se pare însă cei de la River Deck nici de această dată nu sunt în regulă.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții și Afișaj Strada au efectuat un control în data de 2 iulie și au semnalat ridicarea unei construcții fără autorizație.

“La fața locului, administratorul firmei deţinătoare a clubului, S.C. Underground S.R.L., a declarat verbal că nu deţine autorizaţie de construire pentru aceasta, de problema executării construcţiilor şi a actelor aferente acestora ocupându-se asociatul său, al cărui nume nu a dorit să îl facă cunoscut. Acestuia i s-a adus la cunoştinţă că în cazul în care construcţiile executate la imobilul amintit au fost realizate fără autorizaţie de construire, în conformitate cu Legea 50/1991 rep., art.26, fapta de a fi executat construcţiile menţionate reprezintă contravenţie, urmând în acest sens să fie întocmit un proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor”, a declarat Dana Seracin, purtător de cuvânt la Poliția Locală.

Amendă de 5.000 lei și dispoziție de demolare

Administratorul clubului a fost invitat la sediul Poliţiei Local pentru a pune la dispoziţie documentele solicitate, dar nu s-a prezentat. În consecinţă astăzi a fost întocmit procesul verbal de sancționare.

“S.C. Underground S.R.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum o ora
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 40 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 2 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două mașini aflate în mers

HotNews acum 24 minute
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Persoanele aflate în maşini nu au fost rănite, potrivit Centrului Infotrafic. Trafic îngre

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 3 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 39 minute
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°