Banii pot fi risipiţi pe fiţe, pe jocuri de noroc sau pariuri, pe mese scumpe, pe achiziţii de obiecte inutile, pe SMS-uri cu „texte" etc., etc. Într-un cuvânt, cheltuiţi fără socoteală. Numai că sunt banii cheltuitorilor, nu-s bani publici. Încercăm să identificăm locurile publice unde banii sunt risipiţi fără justificare, în vreme ce soluţiile de a strânge bani la buget sunt tot mai puţine. Luăm de bază şi constatarea FMI, care a surprins Guvernul român, că în primele luni ale anului 2010 la stat s-au cheltuit de trei ori mai mulţi bani decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Înseamnă că risipa a depăşit suportabilul. Într-o economie precară, numai risipa mai lipseşte. Au devenit comune exemplele de bani risipiţi pe lucrări de mântuială în şcoli, la asfaltări, la reabilitarea termică a blocurilor etc., etc. Risipim însă şi dincolo de graniţe.
Guvernul Boc se plânge zilnic că nu are bani la buget, dar alimentează lunar jaful mileniului. În vremuri de criză, Ministerul Finanţelor mai găseşte resurse financiare şi plăteşte pentru Krivoi Rog, lunar, un million de lei noi, adică 12 milioane pe an sau trei milioane de euro. Motivaţia oficială o constituie „reexporturile", care sunt de fapt ficţiuni. La ora actuală, combinatul este jefuit. Se fură şi se vinde la fier vechi orice - macarale, profile, ţeavă, utilaje, schele, barăci, piese de cupru. Se fură cu trailerul. Singurul care a scăpat este calculatorul Coral, care nu mai are nici o valoare. Destinaţia jafului, după o reţetă patentată, este Turcia. Mecanismul jefuirii combinatului este complicat, fiind implicată şi mafia din Krivoi Rog, un loc de pe Terra unde şcolile au fost transformate în baruri şi cluburi de noapte. Specific românesc: ca să-şi omoare timpul la Dolinska, românii vând ce au la îndemână: fierătăniile. Plătim trei milioane de euro pentru contrabanda de la Krivoi Rog. Culmea este că buget