Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Singura fabrică din Scorniceşti este aproape de faliment

Publicat in Adevarul, marți 24 noiembrie 2009 ·

Conducerea spune că nu are piaţă de desfacere pentru marfa produsă. Sindicaliştii cred că fabrica va fi închisă din cauza managementului prost.

Singura fabrică din oraşul Scorniceşti va fi închisă, de pe 2 decembrie. Cei 218 muncitori vor fi concediaţi şi vor mai rămâne la serviciu doar cei şapte şefi, care spun că vor încerca să vândă marfa aflată în stocul firmei Pulsor. Conducerea fabricii de piese auto susţine că nu a reuşit să încheie contracte de livrare a mărfii, din cauza crizei.

„Am marfă în stoc de 2.000.000 şi conturile firmei sunt blocate, la Finanţe. Înainte aveam contracte multe în Egipt şi Iran, acum nu am reuşit să mai livrăm marfă acolo. Vom mai rămâne şapte oameni la serviciu, restul vor fi concediaţi. Cel puţin pentru moment nu avem altă soluţie mai bună. Când vor rămâne cu un stoc de cel mult 400.000 lei vom relua activitatea“, a spus Ion Dragomir, directorul fabricii.

Oamenii se tem că nu vor primi salarii compensatorii

În timp ce conducerea dă vina pe criza modială, sindicaliştii spun că fabrica se închide din cauza managementului prost. „La noi se fac disponibilizări încă de acum patru ani, când nici nu se punea problema de criză. Atunci au fost daţi afară 600 de oameni şi au mai urmat încă două valuri de concedieri. Acum ne trimit pe toţi acasă. Noi credem că nu criza este de vină, ci managementul prost al fabricii“, a spus Gheorghe Drăghici, liderul de sindicat al angajaţilor de la Pulsor.

Salariaţii se tem acum că nu le vor fi respectate drep turile din contractele de muncă. „Ştim sigur că deciziile de încetare sunt gata şi că vom fi trimişi acasă de pe 2 decembrie, însă nu am beneficiat de preaviz, aşa cum prevede legea. Ne temem că nu vom primi nici salariile compensatorii, în opt tranşe, deşi este un drept care ni se cuvine, conform contractului de muncă. Colegii noştri care au fost concediaţi anter

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°