Fostul parlamentar britanic Lembit Opik, care a fost logodit cu Gabriela Irimia de la Cheeky Girls, s-a apucat de stand-up comedy, relatează Times online, potrivit NewsIn.
Opik a rămas fără mandatul parlamentar în urma alegerilor de luna trecută. Lembit Opik primeşte 115 lire sterline pentru un număr de 15 minute la Backstage Comedy Club din Londra.
"De fapt, pierd bani. Sunt în continuare taxat ca şi cum aş avea salariu de parlamentar. Trebuie să-mi plătesc agentul, iar trenul până la destinaţie mă costă 49 de lire sterline. Până seara, pierd 37 de lire", a spus Opik.
El nu exclude ca aceasta să devină noua sa carieră. "Dacă reuşeşti să faci oamenii să râdă, atunci este grozav. Dacă nu, atunci ai învăţat ceva. Şi pot scrie încă un capitol în autobiografia mea", a subliniat Opik.
Faptul că brusc şi- a pierdut slujba este principala sursă de inspiraţie pentru materialele sale, sugerând mai ales că este dispus să facă orice pentru bani. "Dacă vă este foame, este un Burger King după colţ, dar nu vă duceţi acolo între orele 13 şi 17, pentru că este acolo un tip care seamănă mult cu mine şi s-a săturat să tot audă asta", spune el în numărul său.
Fostul politician povesteşte că agentul său, Robert Meakin, a avut ideea. "Singura ta opţiune este să te apuci de stand-up comedy, pentru că oamenii vor râde oricum de tine", i-a spus el după alegeri.
Opik a fost mereu prezentat în ziare ca un personaj amuzant, atât datorită interesului său pentru asteroizi, cât şi datorită vieţii amoroase. "Ţara s-a săturat de cinism. Unii au încercat să râdă de mine, dar mulţi râd cu mine. Nu mă voi lăsa descurajat de ceea ce spun oamenii sau de cum mă judecă", a conchis fostul parlamentar.
Fostul parlamentar britanic Lembit Opik, care a fost logodit cu Gabriela Irimia de la Cheeky Girls, s-a apucat de stand-up comedy, relatează Times online, potrivit News