Un univers romanesc fermecator si adanc impregnat de mirosuri tari. In perfecta si pur intamplatoare convergenta cu miasmele din autobuzul care traversa mai deunazi orasul, in viata politica romaneasca a momentului duhoarea a devenit atat de intepatoare, incat a inceput sa deranjeze nasurile sensibile din cancelariile occidentale. Miasmele devenisera insuportabile. Strivite de duhorile compozite care se dilatau in aerul torid din mijlocul de transport in comun, celulele olfactive ale putinilor calatori spalati din autobuz capitulasera neconditionat. Rezistenta era inutila. Otravurile mistuitoare care adiau dinspre padurea de brate ridicate molatec spre plafon vesteau victoria zdrobitoare impotriva igienei elementare. Serpuind prin mocirlele fetide ale carnurilor care celebrau eliberarea de sub tirania apei si sapunului, fluviul de mirosuri se revarsa din autobuz la fiecare oprire, spre a-si improspata debitul cu fiecare noua serie de pasageri. Jeg in amonte, putoare in aval. Prin geamul zoios si incins din spatele autobuzului se profila un peisaj si mai inmiresmat. Clocotul orasului imi amintea de cazanul in care bunica facea sapun. Era ca si cum in spumele baloase ale amestecului gretos de soda, grasime si pelin se inchegau desene fantomatice in care puteai ghici, cu un bob de imaginatie, fantastice peisaje urbane. Ca si clabucii verzui ai sapunului de odinioara, relieful miscator al cladirilor lunguiete, tremuratoare si lugubre care se perindau prin sticla inecata de praf a geamului de autobuz lasa de inteles ca in exteriorul mijlocului de transport in comun se intindea o imparatie mult mai vasta de miresme si duhori, o lume atotputernica de mirosuri in mirosuri. Da, stimati cititori, democratia miroase urat. Aceasta observatie nu imi apartine, ci poate fi descoperita in filmul lui Chaplin, „Dictatorul". In cele ce urmeaza, nu facem decat sa extindem sfera de cupri