Dosarul „Rompetrol” merge din amânare în amânare. Judecătorii Tribunalului Bucureşti au amânat, ieri, din nou, procesul, pentru că unul din avocaţii aleşi în cauză nu s-a putut prezenta la dezbateri. Oricum, amânările în dosarul Rompetrol nu mai miră pe nimeni. De nouă luni de zile, de când omul de afaceri Dinu Patriciu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în cauză nu s-a făcut absolut nimic. Asta pentru că fiecare din cei 12 inculpaţi a uzat de toate chichiţele legale ca să împiedice începerea cercetării judecătoreşti. Motivul cel mai des invocat de inculpaţi a fost lipsa unui avocat care să le pregătească apărarea. S-a ajuns şi în situaţia în care unul din inculpaţi, Sorin Pantiş, fost ministru al Comunicaţiilor, să recurgă la asistenţa unui avocat din oficiu.
Cum respectivul apărător habar nu avea de dosar, pentru că nu l-a reprezentat pe Sorin Pantiş şi în faza de urmărire penală, cererile de amânare în vederea pregătirii apărării au fost de nerefuzat. Alte motive care au dus la tergiversarea dosarului au fost lipsa de procedură cu diverşi inculpaţi, lipsa unor răspunsuri de la Parchet sau de la Ministerul Finanţelor. Ca un făcut, de cel puţin două ori, procesul s-a amânat şi din cauza judecătorului care s-a îmbolnăvit. Chiar dacă în şedinţă a intrat un alt magistrat, nu s-a putut trece la începerea cercetării judecătoreşti din motive de continuitate a completului de judecată. Aşa s-a ajuns în situaţia ca, din octombrie 2006, atunci când Dinu Patriciu, mai marele Rompetrol, a fost deferit Justiţiei, să nu se citească nici măcar actul de sesizare al instanţei!
Cât despre audierea inculpaţilor şi de administrarea probelor nici nu poate fi vorba. Oricum, moda amânărilor pare să continue în dosarul Rompetrol. Asta pentru că, este de aşteptat ca şi la termenul următor, din 11 iulie, de la proces să mai lipsească câţiva avocaţi, fie din