În sfârşit, cineva din coaliţia la putere şi-a scos ochelarii de cal şi a văzut interesul naţional pâlpâind, aproape stins. Acesta a fost preşedintele interimar, Crin Antonescu. A acţionat târziu, după ce deciziile politice luate împreună cu premierul Victor Ponta au determinat organismele UE, îngrijorate de viitorul statului de drept în România, să ameninţe cu sancţiuni şi după ce ţara pe care, provizoriu, o conduce a fost intens mediatizată internaţional drept exemplu de supercorupţie şi deviere de la standardele democratice europene. A fost un şir de reacţii extrem de dure, la care liderii USL nu se aşteptau. Furtuna stârnită le-a ruinat credibilitatea în raport cu Uniunea Europeană, i-a oferit preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, o nouă temă de campanie - „izolarea României” şi, mai ales, le-a alterat, prin consecinţele ei economice, imaginea internă şi şansele de a obţine majoritatea mandatelor parlamentare, după scrutinul din toamnă. Aşa că, în timp ce dezangajatul prim-ministru Victor Ponta completa, anevoie, extemporalul dat de Bruxelles, perechea sa de la Cotroceni a hotărât să nu mai piardă timpul, aşteptând reuniunea Camerelor şi să promulge Legea referendumului în varianta cerută de Curtea Constituţională şi de UE, adică menţinând cvorumul de jumătate plus unu din numărul alegătorilor înscrişi pe liste, pentru validarea plebiscitului.

„Spre deosebire de alţii, înţeleg întotdeauna să pun interesul naţional în faţa interesului partizan sau personal”, şi-a motivat dl Antonescu decizia, făcând, probabil, referire prin „alţii” la pedelişti, ale căror urlete şi dezinformări ar fi adus grave prejudicii ţării. Oricât de ascuţit ar ţipa europarlamentarul Monica Macovei, atinsă de închipuita lovitură de stat, sunetul acela face mai puţin rău României decât semnătura premierului Ponta pe o ordonanţă de urgenţă neconstituţională. Or, aici, despre acte