Moneda europeană este "credibilă", iar ţările din zona euro nu se vor confrunta cu o creştere rapidă a preţurilor. Declaraţia aparţine preşedintelui Băncii Centrale Europeane şi a fost făcută la finalul reuniunii miniştrilor de finanţe ai ţărilor din zona euro, potrivit Antena 3.
Reuniunea a avut loc după ce ieri cursul euro a coborât la cel mai redus nivel din ultimii patru ani, în raport cu dolarul.
Miniştrii de Finanţe au declarat că prioritare sunt reducerea deficitelor bugetare şi a datoriilor publice. Cancelarul german Angela Merkel a avertizat recent însă că, prin ajutorul financiar acordat Greciei, europenii "nu au făcut decât să câştige timp" pentru soluţionarea problemelor de fond ale zonei euro.
F. A. Moneda europeană este "credibilă", iar ţările din zona euro nu se vor confrunta cu o creştere rapidă a preţurilor. Declaraţia aparţine preşedintelui Băncii Centrale Europeane şi a fost făcută la finalul reuniunii miniştrilor de finanţe ai ţărilor din zona euro, potrivit Antena 3.

F. A.