Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăvara se joacă la Zurich! Vaslui - Lazio 0-0

Publicat in Pro Sport, joi 1 decembrie 2011 ·

Multinaţionala lui Hizo a dominat incredibil una dintre echipele de tradiţie din Italia. Ocaziile ratate de Sânmărtean, Temwajera sau Adailton trebuie să se transforme în goluri peste două săptămâni, în Elveţia.

În frigul de la Piatra-Neamţ, mii de oameni cu nasul băgat adânc în fulare tânjesc după căldură şi parcă abia aşteaptă să arunce gecile groase. E început de decembrie, dar primăvara e atât de aproape pentru ei. Trebuie doar să te uiţi la Adailton să înţelegi de ce!

Pentru că, în sfârşit, noi suntem cei mari. Nouă ne ies driblingurile. La noi rămâne mingea după ce trosnesc tibiile şi tot la noi se aud pasele:ţac-ţac-ţac. Pentru că Sâmărtean, graţios ca un veritabil balerin, îi ameţeşte pe Gonzalez şi Konko. Trage peste de la marginea careului (12), dar ai săi vin puternic din spate. Temwanjera cu capul (13) şi apoi dintr-o semifoarfecă perfectă (30) îl sperie pe pletosul Marchetti. Din nefericire pentru albi, uneori să ai glezna lui Lucian poate fi al naibii de greu. Dacă ar fi renunţat la un dribling (21) sau dacă pragmatismul ar fi luat pentru o secundă locul fanteziei (44), ar fi fost poate mai cald în tribune.

Să nu uităm, jucăm cu Lazio

Oricum, e greu să te mai sperie lazialii când Gladstone e la doar doi metri de gol (14) şi când mai toate pasele merg spre poarta lor. Ne mai aduc aminte Klose (10), blocat în careul mic de Cerniauskas, şi Lulic cu un şut oarecum anemic pe centrul porţii (35) că drumurile, de regulă, duc la Roma, nu la Vaslui. Oamenii ţipă la Adailton: "Hai, buniculeeee!". Bătrânul mijlocaş, mai fotbalist decât jucătorii de îi avem pe la noi, trage însă fix lângă bară (60). Apoi tibia îi trădează preluarea (66) şi implorăm pentru un gol! Nu cel anulat al lui Temwanjera (69), unul pe bune! Dacă nu acum, măcar la Zurich, ca în România să fie primăvară în decembrie!

SUSPENDAT

Temwanje

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 2 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum 30 minute
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 45 minute
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 5 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 5 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°