Ce ofera, in continuare, consistenta acestui mit ridicol? Ce ne impinge atit de intens spre postura grotesca de "vampiri"? Nu am un raspuns imediat, dar, privind adesea malignele stiri autohtone, imi vine sa tin putin mujdei sub limba.
Cititi, va rog, urmatorul fragment, incercind sa va pastrati stapinirea de sine. Baubau-ul din poveste e doar rodul imaginatiei unei scriitoare americane contemporane si nu un individ real, asa cum ati putea crede: „Acum il vedeam mai bine, desi chipul ii era inca in umbra. Purta o cusma ascutita verde cu auriu, pe care era prinsa deasupra fruntii o fibula grea, cu o piatra pretioasa, si o tunica din catifea aurie, cu umerii marcati si cu un guler verde, inalt, sub barbia masiva. Giuvaierul de pe frunte si firele aurii din tesatura gulerului straluceau in lumina focului. O mantie de blana alba ii invelea umerii, prinsa cu o brosa de argint, de forma unui dragon. Vesmintele ii erau extraordinare; ma simteam aproape la fel de speriat de ele pe cit ma ingrozea prezenta acestui mort viu. Erau haine reale, vii, noi, nu piese decolorate din vitrinele unui muzeu. Iar el le purta cu o extraordinara opulenta si gratie, stind tacut in fata mea, cu mantia aceea alba cazind in falduri in jurul lui asemenea unui virtej de zapada. In lumina luminarilor i-am vazut mina cu degete boante si rani cicatrizate, asezata pe minerul unui pumnal, iar dedesubt piciorul puternic intr-un pantalon verde si incaltat in gheata. Isi schimba usor pozitia, intorcindu-se in lumina, dar la fel de tacut. Ii vedeam fata mai bine acum, iar amestecul ei de forta si cruzime m-a determinat sa ma trag inapoi - ochii aceia negri sub sprincenele impreunate, nasul lung si drept, pometii largi, de culoarea osului. Gura - am remarcat - era inchisa intr-un zimbet dur, rubinie si usor curbata sub mustata sirmoasa, inchisa la culoare. /.../. Isi indrepta umerii, chiar mai orgoli