Mi-a fost imposibil să scriu o recenzie şi să fac abstracţie de campania mediatică din ultima săptămînă în care s-au vehiculat liste cu scriitori români pe care ICR-ul condus de H.-R. Patapievici i-ar fi tradus şi promovat în străinătate pe considerente politice – dintre aceştia, numele lui Mircea Cărtărescu, cel mai sonor, fiind subiectul unui exerciţiu denigrator în sine. Radu Vancu, Radu Pavel Gheo, Iulian Tănase sau Mihaela Ursa au publicat pe blogurile lor, printre primii, apeluri la solidaritate căruia le-au răspuns, după părerea mea, mult prea puţini alţi scriitori. Iată ce spune Radu Pavel Gheo: „Să nu amestecăm opţiunile politice cu valoarea literară. E un obicei prost, care nu duce la nimic bun. Nu mai trăim într-o dictatură, în care să cîntăm în acelaşi cor. Şi, pentru că nu trăim într-o dictatură, trebuie să renunţăm şi la procesele publice, şi la exerciţiile de ură, dacă vrem să ne dovedim spiritul democratic. Altfel rămînem nişte mankurţi blocaţi în anii naţionalism-comunismului, laolaltă cu informatorii şi profitorii de revoluţie mediatizaţi excesiv“.
DE ACELASI AUTOR Bilanţ 2012 Cel mai rapid roman din lume Conjuraţia Eminescu (II) Inocenţa. Roman & muzeu Am scris şi cu altă ocazie că Mircea Cărtărescu este primul scriitor român care a avut o carieră internaţională după ’89, nominalizarea Nostalgiei în 1992 la Premiul Médicis, Premiul pentru cea mai bună carte străină şi Premiul Uniunii Latine fiind primul semn de recunoaştere europeană a unei cărţi scrise în limba română, şi că traducerile sale, începute înainte de existenţa ICR, au fost şi sînt în continuare exclusiv iniţiativele editorilor străini de la Gallimard, Denoël şi Albert Bonniers, printre cei mai mari din Europa. Deja tradusă complet în patru limbi (şi aflată în curs de traducere completă în alte cîteva), trilogia Orbitor i-a adus anul acesta la Berlin, alături de traducătorii
