Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Swoboda: Temerile privind afluxul de români, exagerate

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 28 decembrie 2013 ·

Liderul socialiştilor europeni, Hannes Swoboda, a declarat, sâmbătă, că temerile privind un eventual aflux masiv de români şi bulgari după ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii sunt mult exagerate, transmite Agerpres.

Swoboda a mai spus că depinde de ţările membre să facă ce pot în cadrul legislaţiei lor pentru a transmite clar mesajul că pentru a primi beneficii sociale trebuie să munceşti mai întâi, ca orice alt cetăţean al statului respectiv.

Citeşte şi: Imaginea românilor şi bulgarilor, îmbunătăţită de o asociaţie britanică

'Ridicarea restricţiilor face să existe multe temeri că vor veni mari mase de oameni. În Marea Britanie s-au avansat chiar cifre care sunt dincolo de întreaga populaţie a României şi Bulgariei. Cred că temerile sunt mult exagerate şi depinde de ţările membre să facă ce pot în cadrul legislaţiei lor, al administraţiei lor, pentru a spune foarte clar că poţi veni, căuta o slujbă, dar că există condiţii de a primi beneficii sociale şi condiţia de bază este să munceşti mai întâi, ca orice alt cetăţean din statul respectiv', a declarat Hannes Swoboda pentru presa română din Bruxelles.

El a adăugat că, din nefericire, chestiunea a devenit mai mult una politică. 'Este o competiţie, de exemplu între conservatori şi UKIP, care este mai xenofobă, care luptă pentru combaterea abuzurilor sistemului de securitate socială şi, din nefericire, românii şi bulgarii sunt victimele acestui lucru. Dar va trebui să apărăm acest drept, care este nu numai al românilor şi bulgarilor, ci care este baza pentru o piaţă comună europeană, mă refer la o piaţă comună a muncii', a mai spus Swoboda.

Citeşte şi: Cum se organizează britanicii ca să-i primească pe români şi bulgari?

Liderul grupului S&D a apreciat drept pozitiv faptul că unele ziare britanice au titrat că românii şi bulgarii sunt bineveniţi pe teritoriul ţării.

'Există

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 6 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 6 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 4 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 13 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°