Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bordel în corturi, într-o pădure de pini

Publicat in Adevarul, vineri 12 septembrie 2008 ·

Prostituatele românce îi momesc pe italieni într-o rezervaţie, lângă reşedinţa prezidenţială Rezervaţia de pini Castel Fusano, aflată la 10 kilometri de capitala Italiei, devine

Prostituatele românce îi momesc pe italieni într-o rezervaţie, lângă reşedinţa prezidenţială

Rezervaţia de pini Castel Fusano, aflată la 10 kilometri de capitala Italiei, devine vara loc de acţiune şi de refugiu pentru prostituate şi pentru vagabonzi.

Strada care traversează cele 1.100 de hectare de pădure de pini face legătura între autostrada care duce la Roma şi Ostia, litoralul Mării Tirreniene. Pe tot parcursul celor aproximativ cinci kilometri, prostituate de toate vârstele, românce şi nu numai, aşteaptă clienţii care se întorc de la malul mării. Multe dintre ele îşi mută reşedinţa pe timpul verii printre pini, improvizând dormitoare de urgenţă la cort.

Pericol de incendii

Fenomenul este cunoscut atât de localnici, cât şi de forţele de ordine. Numai în vara trecută, rezervaţia a fost afectată de 20 de incendii provocate din neglijenţă. Instituţia Corpo Forestale, care se ocupă cu protecţia pădurilor, a estimat că, într-un an, prin rezervaţie trec 800 de persoane, de la prostituate la vagabonzi sau muncitori "de sezon".

Prostituatele atrag atenţia în timpul zilei prin îmbrăcămintea sumară, iar în timpul nopţii îşi semnalizează prezenţa cu lanterne. Româncele sunt numeroase şi stau în grupuri de câte trei, aşteptând în picioare. În "comerţul sexual", două lucruri sunt subiecte tabu, indiferent de zonă: vârsta şi posibilii "protectori".

Taxe pentru peisaj

Despre restul, fetele vorbesc deschis: de la fanteziile clienţilor şi până la câştiguri. Pentru că rezervaţia este considerată o zonă exotică, preţurile sunt mai ridicate.Dacă pe centurile Romei costul unui sex oral nu depăşeşte 30 de euro, spre mare poate ajunge şi la 50.

Şi b

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 5 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 5 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 8 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 5 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 7 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 7 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 8 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°