Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza economică ne-a dat înapoi trei ani

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 16 mai 2009 ·

După câţiva ani în care economia „a duduit”, ţara noastră se confruntă cu scăderea nivelului de trai. Optimiştii susţin că revenirea va începe chiar de la jumătatea acestui an. România a intrat, oficial, în recesiune. Sursa: NorthFoto

Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat, ieri, că produsul intern brut (PIB) a scăzut, în primul trimestru al acestui an, cu 6,4% faţă de trimestrul I din 2008. Comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, economia noastră s-a contractat cu 2,6%.

Însă chiar înainte ca INS să publice cifrele oficiale, fiecare român, indiferent de vârstă şi de ocupaţie, a simţit deja recesiunea în propria casă şi în portofel. Încă din ultimele luni ale anului trecut, economia a luat-o, brusc, în jos.

Cădere de la înălţime

Ca să scoatem în evidenţă schim bările care ne-au luat prin surprindere, ca un vârtej, în ultima jumătate de an, trebuie să ne amintim cum arăta România înainte de toamna lui 2008. Se construiau blocuri în toate colţurile ţării, firmele se înmulţeau şi erau în căutare febrilă de angajaţi, iar salariile creşteau într-un ritm ameţitor, la fel şi creditele.

Ce vedem astăzi? Zeci de mii de noi şomeri în fiecare lună, salariile celor care mai au un loc de muncă stagnează sau chiar au scăzut şi multe firme sunt nevoite să-şi închidă porţile. Din cauza lipsei de bani din piaţă, creditele au devenit foarte scumpe, iar deprecierea leului a scumpit chiriile, a bonamentele la telefon şi restul pro duselor şi serviciilor plătite în echivalent euro. Mai mult, din cauza recesiunii, veniturile la bugetul de stat sunt mai mici decât cele aşteptate de guvern şi, în această situaţie, Finanţele au introdus noi impozite şi le-au mărit pe unele existente, punând o povară şi mai mare pe umerii unei populaţii care încearcă să reziste într-un an de criză.

Veniturile di

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum 52 minute
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 48 minute
Fostul ministrul al Sănătății Sorina Pintea a fost condamnată vineri, 26 aprilie, la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul în care era acuzată de luare de mită în formă continuată, potrivit deciziei Tribunalului București publicată pe portalul ju

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 52 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE, em

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum 16 minute
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

Ciolacu, întrebat dacă voturile susţinătorilor PSD din Bucureşti se vor împărţi între Gabriela Firea şi Cristian Popescu Piedone: Nu împarte nimeni niciun vot

News.ro acum 56 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, că ”nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă susţinătorii PSD din Capitală se vor împărţi între Gabriela Firea şi Cristian Popescu Piedone. Liderul PSD, Marcel Ciolacu,a afirmat, vineri,

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Copil de șase ani din Gorj, vândut unui cetățean german. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă

Adevarul acum 18 minute
Procurorii DIICOT au deschis o anchetă cu privire la vânzarea unui copil în vârstă de şase ani din județul Gorj unui cetăţean german. Băiețelul a fost trecut granița fără probleme.

Weekend plin la Iulius Town Timișoara. Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție

Press Alert acum 52 minute
Iepurașul de Paște este personajul principal al acestei perioade și, evident, a ajuns și în Iulius Town Timișoara. Astfel, toți vizitatorii sunt invitați să pornească pe urmele lui pentru că vor fi răsplătiți cu premii și multă distracție. Cei mici

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°