Corul Naţional de Cameră Madrigal celebrează, anul acesta, 50 de ani de activitate, în cadrul unui turneu naţional cu temă pascală. Turneul, care va avea loc în luna aprilie, va cuprinde mai multe oraşe din ţară, printre care şi Focşani. Turneul debutează pe 21 aprilie la Ateneul Român din Bucureşti şi va ajunge în oraşul nostru pe 27 aprilie, la Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia“. Biletele nu au fost puse încă în vânzare. Dacă doriţi să vă programaţi din timp bugetul, preţul unui bilet va fi de 150 de lei.
Corul Naţional de Cameră Madrigal, simbol al măiestriei interpretative corale româneşti, a luat fiinţă în 1963, iar, timp de 47 de ani, activitatea sa a fost sinonimă cu numele dirijorului Marin Constantin, fondatorul ansamblului. În decursul unei jumătăţi de veac, cu peste 4.100 de concerte susţinute pe cele mai mari scene din ţară şi străinătate, Madrigalul a adus aproape de sufletul publicului mai mult de 1.000 de capodopere aparţinând tuturor epocilor creatoare ale istoriei muzicii româneşti şi universale. Corul Madrigal a fost declarat „bun al patrimoniului universal UNESCO“ în 1992, la Paris.
Corul Naţional de Cameră Madrigal celebrează, anul acesta, 50 de ani de activitate, în cadrul unui turneu naţional cu temă pascală. Turneul, care va avea loc în luna aprilie, va cuprinde mai multe oraşe din ţară, printre care şi Focşani. Turneul debutează pe 21 aprilie la Ateneul Român din Bucureşti şi va ajunge în oraşul nostru pe 27 aprilie, la Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia“. Biletele nu au fost puse încă în vânzare. Dacă doriţi să vă programaţi din timp bugetul, preţul unui bilet va fi de 150 de lei.
Corul Naţional de Cameră Madrigal, simbol al măiestriei interpretative corale româneşti, a luat fiinţă în 1963, iar, timp de 47 de ani, activitatea sa a fost sinonimă cu numele dirijorului Marin Constantin, fondatorul ansambl