Sincer, nu pot să explic cum reuşise plicul - umflat ca o mapă de conţopist - să intre în cutia mea poştală. Mototolit parcă, lipit meschin, cu efort vizibil (impus de conţinutul neîncăpător, dar şi de dimensiunile, paradoxal, mici ale dreptunghiului de hîrtie), obiectul mi-a stîrnit aprehensiuni, de la bun început. Nici un destinatar, nici un expeditor pe cele două feţe, doar o - cum să o numesc? - "remarcă" ciudată, tipărită cu albastru în colţul de jos: Pentru tine... Punctele de suspensie, în mod special, induceau fiori de gheaţă. Părea o ameninţare directă, o aluzie malefică, plină de posibile urmări oribile. Absolut legitim (să recunoaştem), gîndul mi-a fugit la terorismul biologic ori măcar la expresia lui autohtonă (în varianta tradiţionalei făini albe la... pachet). Auzisem de păţania lui Mircea Cărtărescu (cu coletul criminal), citisem despre delirul internaţional al misivelor războinice, aşa încît, prin forţa împrejurărilor, m-am văzut intrat în zona speculaţiilor morbide. Problema rămînea pasul următor. Eu ţineam deja în mînă catastrofa chimică (sau farsa ei degenerată) şi puteam fi - după toate regulile şi prezumţiile biologiei ucigaşe - contaminat. Ce voi face? Deschid cutia Pandorei, riscînd transformarea instantanee într-un zombie chelbos, cu ochi ieşiţi din orbite şi spume animalice la colţurile gurii, o arunc în tomberon aşa cum e, luîndu-mi pe conştiinţă, cel puţin virtual, zeci, poate chiar sute de suflete nevinovate, ori merg la poliţie, acceptînd ulterior carantina şi investigaţiile oamenilor în costume de astronauţi?

Norocul meu se numeşte Laura - o soţie curajoasă (şi infinit mai inteligentă) - care, sesizîndu-mi decolarea bruscă spre piscurile imaginaţiei (maladive) scriitoriceşti, a smuls plicul cu un gest ferm, de inspiraţie gordiană, şi l-a sfîrtecat în numai cîteva secunde. Surpriză uriaşă pentru mine, rezultat previzibil pentr